„Putorile” arhitecturii noastre

În anii de după 89, un (cunoscut pe atunci) arhitect, azi om de afaceri, a afirmat în spaţiul public faptul că „arhitectura este o meserie pe cale de dispariţie”. Nu ştiu contextul, nici motivele care l-au făcut să afirme aşa ceva. Dar expresia a făcut vîlvă, deşi a fost tratată cu aceeaşi superioritate suficientă şi superficială ca şi afirmaţia lui Brucan despre cei 20 de ani necesari învăţării de către români a democraţiei. Dacă această din urmă afirmaţie nu s-a adeverit, prima are şanse să fie confirmată la noi de evoluţia unei bresle dezorientate de libertatea nedigerată la care a ajuns sau care, mai bine zis, a ajuns-o.

De fapt arhitectura românească n-a murit. E doar bolnavă. De arhitecţi.

Într-o emisiune televizată care atingea problematica imaginii urbane a Bucureştiului, profesorul arhitect Augustin Ioan a împărţit breasla din care face parte în trei categorii. Prima cuprinde puţinii arhitecţi de valoare confirmată, recunoscuţi şi în afara României. A doua – arhitecţii corecţi, cei care îşi fac treaba cu decenţă şi modestie. Iar cea din urmă dar şi cea mai numeroasă este populată de PUTORI.

Deşi cuvîntul poate părea cam dur, mai cu seamă pronunţat pe un post de televiziune, mi se pare că se aşterne cu graţie pe situaţia actuală a unei meserii ce se depreciază continuu, de 20 de ani. Şi cred că nu se referă la ritmul de lucru sau de tăiat petale la cîini al unora, ci la modalitatea jalnică a unei bune părţi dintre arhitecţii de azi de a se referenţia la propria meserie. Lipsa respectului pentru profesia de bună-voie asumată, alergătura bezmetică şi perpetuă după comenzi cît mai consistente, beţia de cuvinte prin care se maschează formele fără fond, utilizarea grobiană a ideilor post-moderne pentru a argumenta orice formă trăznită, interpretarea termenilor de specialitate în funcţie de interesul personal… Enumerarea poate continua. Cu oarecare tristeţe. Deoarece, dacă tinerii mai au scuza parcurgerii cursurilor unor şcoli de arhitectură care le-au alterat cu inconştienţă obiectivitatea auto-aprecierii, cei mai în vîrstă (educaţi într-un timp cînd în amfiteatre sau pe coridoarele facultăţii se întîlneau faţă-n faţă cu monumentele vii ale arhitecturii româneşti) nu beneficiază de nicio circumstanţă atenuantă pentru alinierea în categoria „putorilor”.

În practicarea oricărei ocupaţii (cu excepţia celei de om politic) e nevoie de caracter. Arhitectura nu trebuie să facă excepţie, şi sper că acesta e mesajul domnului profesor arhitect.

E de rîs?

Comentariile sînt binevenite! (Dacă are vreunul dintre noi curajul să le facă…)

Trei Arene

Hai să ne dăm şi noi oleacă mari, pe bune!

National Arena – Bucureşti

Suprafaţă construită desfăşurată: 108.420 mp

Locuri: 55.000

Locuri de parcare subterane: 190

Ecrane video: 4 x 30 mp

Compartimentări: 4 vestiare, 4 grupuri sanitare pentru sportivi, 2 camere de încălzire, 4 vestiare pentru arbitri, sală de conferinţe, spaţii pentru interviuri şi prelucrare media, cabinet antidopping, cabinete medicale, centru administrare stadion.

Acelaşi antreprenor general (Consorţiul Max Bögl – Astaldi) a mai executat:

Commerzbank Arena – Frankfurt

Suprafaţă construită desfăşurată: 138.000 mp

Locuri: 55.000

Locuri de parcare subterane: 1.800

Locuri de parcare exterioare: 6.000

Ecrane video: 4 x 30 mp

Allianz Arena – München

Suprafaţă construită desfăşurată: 171.000 mp

Locuri: 66.000

Locuri de parcare subterane: 2.100

Locuri de parcare exterioare: 8.900

Ecrane video: 2 x 100 mp


Românica: Paraşutism monden

A tunat şi le-a adunat! La muncă, pitzi, la muncă! Şi mai lăsaţi citatele din Kant, că ne-am săturat!

PS. Nu eşti cea mai dobitoacă! Sînteţi, ambele amîndouă!

A plecat FMI-ul!…

http://video.rol.ro/embed/iframe/52447

A new brand: Reţeaua hotelieră „Closed”

Reţeua hotelieră Closed (cu hotelurile Griviţa şi Dunărea, ambele situate în imediata apropiere a Gării de Nord din Bucureşti) s-a adăugat cunoscutelor reţele internaţionale Wyndham (cu Howard Johnson şi Ramada), Accor Hotels (cu Novotel şi Pullman), Rezidor (cu Radisson), Hilton Worldwide (cu Athenee Palace), Marriott.

O dată cu inaugurarea acestor două hoteluri, Closed a adus în România conceptul hotelurilor permanent închise, oferind oaspeţilor servicii lipsă şi – fireşte – cel mai mic preţ.

Cele 2 hoteluri Closed oferă servicii de restaurant părăsit, cel mai generos program de mic dejun (servit de la 4 am până la 4 bm), bar închis 24 de ore din 24, mini-grădină botanică compusă din arborii crescuţi natural prin pardoseală, precum şi faimosul contract Closed de 20 de ani (orice problemă semnalată de un client este remediată în 20 de ani, sau cazarea este oferită gratuit). Am avut privilegiul de a fi aleşi imediat de nenumăraţi homeless care au înnoptat în cele 2 hoteluri. E mişto, să moară mama!„, a declarat Jenel Hotelgol, Director General Closed România.