Genial şi american

„Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” (Mark Twain)

Anunțuri

O clasă atât de mijlocie, că nici nu contează!

europeanulVoturile sunt egale ca valoare, dar se vând la preţ diferit.

Ca să cumperi un vot de la cei un milion care reprezintă clasa mijlocie, trebuie să le promiţi ceva sustenabil. Să nu ai o reputaţie de om corupt, să nu fii complet analfabet. E greu. Din fericire, ca politician, există soluţii mai simple. De ce să te chinui cu ăştia când ai 9 000 000 de țărani şi ţărani de periferie, pensionari, şomeri, handicapaţi şi asistaţi social prea proşti şi prea săraci să înţeleagă sistemul, care te votează pentru un litru de ulei? E acelaşi vot. Doar că mult, mult mai ieftin! De ce să te chinuieşti pentru 10% din electorat, când ai turma de oi uşor de manipulat către care să te orientezi?

Vezi tu, clasă mijlocie,  din punct de vedere electoral, eşti irelevantă. Alegerile sunt un sport între politicieni cu bani şi 9 000 000 de plebei care nu văd mai departe de stomacul lor şi ştiu doar că, dacă îl votează pe X, o să mărească pensiile, ajutorul de şomaj şi alocaţia şi o să scadă ratele la bancă.

Cât de mulţi săraci proşti sunt în ţara asta? Sunt mult mai mulți decât credeţi! Nu vă intersectaţi cu ei pentrui că staţi în bula voastră socială de clasă mijlocie. Dar ei sunt de zece ori mai mulţi.

Tu, clasă mijlocie, nu ai niciun cuvânt de spus pe partea politică. Tu doar produci banii în ţară. Pe care politicienii îi iau ca să cumpere mandate de la plebe. Mandate cu care fac noi legi de luat bani de la tine. Şi aşa mai departe…

Semnat: Un comentator…

Mi-e dor de nişte alegeri zdravene!

>ElectoratMi-e dor de nişte alegeri zdravene. Dintr-alea în care onorabilii x1 şi x2, reprezentanţii partidului X, să-şi expună doctrina, programul şi felul în care le-ar realiza ‘mnealor. Apoi să vină onorabilii  z1 şi z2, reprezentanţii partidului Z, şi să facă la fel. Apoi Y ş.a.m.d. Iar eu, cetăţean contribuabil şi foarte luat în seamă odată la patru-cinci ani, să-mi pun mintea la contribuţie şi să mă decid cui îi bag votul în urnă.

Şi să nu fiu prostit în faţă de mincinoşi, hoţi, şperţari, penali, bagaboante şi bagabonţi. Auto-ieşiţi în faţă cu tupeu şi contra-cost (cost pe care tot eu l-am plătit şi-l voi plăti).

Şi să nu fiu pus să aleg un cutremur ca să nu se întâmple o inundaţie, să aleg o catastrofă mai mică în locul uneia mai barosane.

Mi-e dor de nişte alegeri în care să aleg valoare, nu să rămân doar să culeg mizerie, ca prostu’…

Să nu te joci cu mine, domnule Crin Antonescu!

lucian-avramescu„Atenție, domnule Crin Antonescu! Nu te juca cu vorbele într-o țară intoxicată de vorbe. Mutilată de vorbe. Amețită de predici păgâne. Dacă poți să oprești înstrăinarea cu totul sau pe bucăți a țării mele fă-o și vei avea votul meu, alegătorul cap de locuitor care sunt, mai puternic decât toate serviciile secrete și mai puternic decât toate armatele de procurori ponto-băsisti care, cică, ar stăpâni România. Nu, votul meu de cap de locuitor, cap am zis, e România și nu te juca cu el, domnule Crin Antonescu! Dacă poți, și sper să poți, fă-o!”

via Să nu te joci cu mine, domnule Crin Antonescu! | AM Press.

Competenţa

În istoria cunoscută a umanităţii, problema promovării pe bază de competenţă a apărut în momentul în care şeful tribului nu a mai fost cel mai bun vânător, ci fiul defunctului şef de trib.

1

Fiind capacitatea cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul cunoașterii problemei discutate (sau capacitatea unei autorități de a exercita anumite atribuții), competenţa nu poate fi democratică. O ai sau nu o ai!

Ea este o calitate care nu se capătă prin vot (nu eşti mai mult sau mai puţin competent cu jumătate plus unul din voturi!).

Pe de altă parte, nimeni nu poate deveni incompetent ca urmare a unui sufragiu.

Mi se pare mie sau la noi e cam invers?

Câteva note despre şi pentru Râmnic

rmvl

Ramnicu-Valcea-1

Într-un număr al revistei de istorie „Buridava” (despre a cărei existenţă recunosc, cu smerită ignoranţă, că nu ştiu mai nimic), domnul profesor Sorin Oane publică articolul „Ce fel de oraş este Râmnicu-Vâlcea. Un material pentru folosul primarilor Râmnicului (şi nu doar pentru ei)”  (http://www.muzee-valcea.ro/buridava/B10_20.pdf) care merită apreciat pentru concizia şi limpezimea cu care analizează oraşul în care trăim. Şi în care am desluşit şi oarece dragoste de loc şi de oameni, acest posibil izvor de revoltate insatisfacţii pentru un om trăitor pe aici, om pentru care mai nimic nu ar trebui să treacă neobservat.

Îmi permit aici câteva completări şi observaţii, după felicitările pe care le-am furnizat deja autorului.

Plecând de la afirmaţia unui fost edil referitoare la „profilul turistic” al Râmnicului, domnul profesor demontează mai întâi, cu argumente, acest mit în vogă (împărtăşit, de altfel, şi de alţi locuitori ai urbei, pentru care serviciile turistice au de-a dreptul o aură de „nobleţe” sau, de ce nu, sunt o alternativă la dispariţia nedorită a Oltchim-ului).

„Nu. Râmnicul nu este acum oraş turistic.”

Mai întâi pentru că „lipsesc strategiile”, spune domnul profesor. Da, deşi trăim o inflaţie de „strategii”, pe termen mic, mediu, de perspectivă, mai lung sau mai scurt, etc pe care le adoptăm cu frenezie şi pe care le părăsim imediat înlocuindu-le cu alte strategii, după interese pre sau post electorale. Desigur, nici Râmnicu Vâlcea nu face excepţie de la regulă. Orice program de perspectivă se îngroapă sau, în cel mai bun caz, se adaptează „după cum o cer interesele partidului”.

Mai apoi, pentru că „lipseşte infrastructura necesară”, afirmă domnul profesor. Eu cred că nici nu se poate ajusta o infrastructură corespunzătoare sau măcar minim-civilizată. Pentru aceasta ar fi nevoie de o voinţă politică fermă şi perseverentă (ceea ce este greu de crezut că va putea apărea într-un previzibil viitor) care să permită aplicarea unor operaţii chirurgicale dureroase asupra reţelelor urbane de orice natură (demolări, strămutări, schimbări de trasee şi gabarite, etc) şi care s-ar repercuta cu siguranţă în blestematele de voturi care domină de atâţia ani existenţa edililor. Cu o tramă stradală croită de-alungul vremurilor pentru rădvane şi căruţe, Râmnicul a suportat două explozii (la numai 40 de ani una de alta!) care l-au surprins cu totul nepregătit: cea demografică ( a anilor ’60) şi cea auto (de după ’90). Cu aşezarea sa improprie extinderii (între deal şi apă), nici nu putea să reziste. Paleativele şi micile aspirine aplicate nu au tratat boala, efectele se simt acum din ce în ce mai puternic resimţite, necesităţile ne împing de la spate iar soluţiile sunt tot mai îndepărtate…

Trebuie să spun că am ratat un moment. La începutul anilor ’70, un concurs naţional organizat de Uniunea Arhitecţilor din România a avut ca temă constituirea unui nou centru administrativ al tinerei capitale de judeţ, în zona Libertăţii. Aparent o fantezie, a fost însă unul dintre primele (şi puţinele) momente de luciditate ale autorităţilor, de gândire deschisă şi responsabilă ale acestora spre timpurile viitoare ale urbei. Dacă ideea nu ar fi fost abandonată din considerente economice (deşi concursul s-a desfăşurat până la capăt), cu siguranţă alta ar fi fost soarta municipiului. S-ar fi rezolvat circulaţia nord-sud, ar fi fost evitate demolările patrimoniului din vechea zonă centrală, amplasarea instituţiilor de interes nu s-ar mai fi făcut haotic, pe „principiul tirbuşonului”, adică pe terenurile găsite libere la un moment-dat (vezi clădirea Bibliotecii judeţeană, a Sălii de sport „Traian”, a Teatrului „Anton Pann”, etc). În puţine cuvinte, s-ar fi reuşit a se păstra câte ceva din vechea urbe dintre Capela şi Olt. De care acum ducem lipsă…

În al treilea rând, pentru că „oraşul nu are prea multe obiective şi monumente de vizitat sau arătat”. Aici mă despart de opinia domnului profesor Oane. Obiective ar cam fi, monumente încă mai există. Dar cum le punem în valoare, cum le întreţinem, cum le protejăm, cum le extindem importanţa, cum le promovăm?

În încheiere merită redate câteva afirmaţii asupra cărora ar trebui meditat:

„(…) nu avem primari visători. Am avut doar primari administratori. Adică oameni care doar asfaltează şi schimbă borduri.”

„Soarta unui oraş nu se decide la „plebicist”. Toţi primarii vâlceni invocă voinţa locuitorilor că să-şi justifice acţiunile. (…) Asta este doar făţărnicie şi prostie. Primarul trebuie să se consulte cu specialiştii.”

„Oraşul a fost frumos doar atâta timp cât a fost mic. Dar el vrea să fie mare fără să aibă nici o idee de viitor.”

Şi o speranţă. Pe care o împărtăşesc.

„Aştept aşadar primarul care să înţeleagă importanţa definirii profilului nostru de oraş, profil de la care trebuie să înceapă, de fapt, orice proiect de viitor.”