Domnişoara Maricica loveşte iar!

1Românul se pricepe la fotbal, e născut poet şi se trage tot timpul din Traian şi Decebal.

Eu aş mai adăuga, fiind în branşă, că românul se pricepe deopotrivă la arhitectură şi urbanism.

Când este întrebat, are opiniuni ferme despre felul în care arată oraşul lui, amintiri despre cât de frumos era acesta în vremea tinereţii lui şi imagini de nezdruncinat despre cum ar trebui să arate acesta peste ani.

Se extaziază copios şi intelectual în faţa unei dărăpănături cu pridvor (tradiţia noastră strămoşească, nu?), la fel cum e topit după „saivanul” cu două etaje şi zece camere, vosit în albastru şi oranj, al vecinului (suntem şi noi moderni, nu?).

Îi plac construcţiile rubensiene, neapărat cu arcade (chiar vopsite cu pensula pe tencuială) şi lucarne multe (iar tradiţia!). Îi plac garajele la subsol (în care îşi depozitează borcanele cu gogoşari, butoiul cu varză şi cufărul cu cărţi moştenite) şi mansardele (în care nu urcă decât de câteva ori pe an, să şteargă praful sau să verifice câte ţigle s-au spart peste iarnă). Îi plac şemineele cu lemne din ipsos scăldate în lumina roş-portocalie a becurilor.

Înjură strămoşeşte că nu are unde să parcheze când iese la cumpărături cu familia şi, enervat, lasă maşina cloşcă pe trotuar, de obicei lângă parcarea alăturată (liberă, dar cu plată).

Este nemulţumit că maşina Salvării nu are loc să ajungă până la mama-soacră dar nici el, nici vecinii nu ar ceda  o jumătate de metru din propriul teren pentru ca strada în cauză să fie adusă la dimensiuni normale.

Şi aşa mi-am adus aminte iar de domnişoara Maricica, cea care prăjea cartofi şi făcea politică, concomitent şi în acelaşi timp…

Anunțuri

Cum rezolvă chinezii problemele de urbanism

În cazul în care oamenii refuză să se mute din locuințele ce ar urma să fie demolate pentru a permite modernizarea zonei, construcțiile încep, pur și simplu, în jurul clădirilor. Acum încercați să vă imaginați nu doar zgomotul infernal în care ați fi siliți să trăiți, dar încercați să vă imaginați și că simpla intrare sau ieșire din casă ar deveni o incredibilă aventură. Și, cu toate acestea, unii chinezi au reușit să treacă peste aceste “mici neplăceri urbanistice”.

O clădire de locuințe “captivă” într-o autostradă nou construită.

O casă în jurul căreia s-a construit un bulevard: locatarii își văd în continuare de treabă și își întind rufele la uscat.

O clădire în jurul căreia urmează să se construiască un complex comercial.

Și o clădire în jurul căreia s-a construit deja unul.

O casă în jurul căreia s-au construit trei autostrăzi.

Și, în cazul în care credeați că le-ați văzut pe toate: câteva locuri de veci în jurul cărora se construiește un mall.

Și o imagine de detaliu…

Sursa: http://webcultura.ro/cum-rezolva-chinezii-problemele-de-urbanism/

Decizii, decizii…

ramnicu_valcea_3Am constatat de-a lungul timpului că în domeniul urbanismului, acolo unde urmările unei decizii nu se arată decât după trecerea unei anumite perioade, există două mari categorii de hotărâri eronate pe care o administraţie locală riscă să le adopte. Din prima categorie fac parte cele cu efecte trecătoare care, peste o perioadă mai mică sau mai mare de timp şi cu eforturi financiare moderate, pot fi oarecum lesnicios corectate sau atenuate. O a doua categorie se constituie din cele practic ireparabile, cu repercusiuni pe termen lung asupra unei întregi comunităţi şi pentru a căror îndreptare sunt necesare cheltuieli de nejustificat în evoluţia unei societăţii normale.

Şi Râmnicul, alături de alte oraşe româneşti, a „beneficiat” din plin de asemenea decizii. Deoarece s-au încadrat într-o politică generală dictată de sus şi aplicată la bază cu o obedienţă băloasă, nu mă interesează aici şi acum demolările masive din deceniile şapte şi opt care i-au şters brutal o bună parte din identitate; acest demers a implicat aproape nesemnificativ factorii locali de decizie. În acest sens, întrebările de genul „unde au fost atunci arhitecţii?” arată o oarecare naivitate greu de înţeles, completată însă de o oarecare auto-mândreală („uite ce puternici eram noi, arhitecţii: am avut posibilitatea să evităm distrugerile dar n-am vrut să o folosim!”) Dar, aşa după cum îi scriam undeva distinsului ziarist Petre Tănăsoaica, subiectul responsabilităţii arhitectului (în mod special a celui cu activitate prin Vâlcea) în perioada comunistă este prea vast pentru a putea fi dezbătut într-un banal schimb de mesaje pe Facebook.

ramnicu_valcea_2Revenind la subiect, deciziile eronate cu efecte trecătoare se pot combate şi remedia, cu voinţă şi fonduri accesibile (menţinerea pieţei agro-alimentare în centrul oraşului, desfiinţare benzilor verzi dintre stradă şi trotuar, amplasarea de lucrări de artă non-figurative sau de o calitate submediocră în spaţiul public, instituirea de sensuri unice sau giratorii nejustificate, expansiunea neruşinată şi agresivă a publicităţii stradale, „blindarea” fără rost a faţadelor spaţiilor comerciale şi multe, multe altele).

ramnicu_valcea_1Cât priveşte a doua categorie, cea a deciziilor eronate cu efecte ireparabile, municipiul trebuie să se înveţe a suporta încă foarte mult timp rodul amar al acestora.

  •   Renunţarea la constituirea unui Centru nou în zona Libertăţii (pentru care a şi fost organizat un concurs prin anii ’70), ceea ce cu siguranţă ar fi evitat demolările ulterioare ale oraşului tradiţional.
  •   Răspândirea aleatorie prin municipiu a unor dotări majore (Sala de sport Traian, Biblioteca judeţeană, Casa Tineretului, Teatrul „Anton Pann”, etc) şi chiar a unor locuinţe colective pe principiul terenului liber găsit în respectivul moment, în lipsa unei viziuni consecvente asupra constituirii în ansamblu a unui Centru civic.
  •   Rezolvarea tuturor documentaţiilor majore de urbanism plecând de la ideea (cu tot mai incertă finalizare) eliminării căii ferate din oraş, o ipoteză care s-a dovedit eronată şi care, în lipsa unor soluţii reale de integrare, nu a putut duce vreodată la soluţii eficiente privitoare la circulaţiile majore. Admiţând (cu un optimism care probabil că ar friza patologicul) scoaterea circulaţiei CF şi înlocuirea ei probabilă cu o linie de tramvai rapid pe traseul Bujoreni – Platforma chimică(?), vom fi probabil primul oraş în care un bulevard traversează o linie de tramvai printr-un pasaj suprateran de sute de metri.
  •   Construirea blocului „Cozia”, paravan înalt cu faţade gri-anoste plasat într-o poziţie nefericită, cu influenţe nefaste asupra întregii zone centrale (aspectul tipic locuinţelor colective, umbrirea masivă a vecinătăţilor, aglomerarea de persoane într-o zonă deja aglomerată).
  •   Construirea unui nou pod peste Olăneşti („Carol I”), într-o poziţie care îl face inutil şi care dă peste cap toată circulaţia din zona centrală.

Mă opresc aici cu enumerarea deciziilor. Cinci e mult? E puţin? Uneori şi una singură poate afecta iremediabil un om, o întreagă comunitate, un popor, o lume…

O bilă imobilă

img334v

Niciun profesor din „Ion Mincu” nu ne-a spus la vreun curs că urbanismul se dirijează după interese pur comerciale, că terenurile libere dintr-un oraş se ocupă după cursul de schimb al dolarului la un anumit moment sau că voinţa investitorilor este lege pentru stabilirea priorităţilor comunităţilor locale. Am crezut mereu că la baza dezvoltării unei localităţii stau cu totul alţi factori decât adaosul comercial practicat la ciorba de burtă.

Aşadar, la vremea respectivă am crezut iar că amplasarea „conservei” Billa în centrul oraşului este o eroare urbanistică trecătoare. Înghiţind acea pilulă amară m-am amăgit cu ideea că structura metalică, blindată ca un Panzer de jucărie, răsărită pe un teren valoros, oferea oricând şansa de a fi demontată şi mutată relativ uşor. Pentru că terenul era destinat (cu argumentele solide ale specialiştilor şi un Plan urbanistic zonal, aprobat de un Consiliu local) unui Centru cultural reprezentativ care să grupeze – în jurul unui spaţiu public deschis cetăţeanului –  cele mai importante instituţii ale oraşului, de la Primărie până la Teatru, galerii de artă, pasaje comerciale pietonale, etc.

Timpul a trecut şi conserva s-a „implementat” ca un coş pe faţa oraşului. Un fund roşu de maimuţă neruşinată, întoarsă cu spatele spre cei care-i trec prin preajmă.

În acest timp am ajuns chiar să croim viitoarea zonă centrală cu grija de a nu deranja cumva dejecţia prin care investitorul „strategic” îşi umple, cu asupră de măsură, teşchereaua.

Urbanism şi bună-cuviinţă

În „Curierul de Rîmnic” din 3 iunie apare următoarea informaţie:

„Şase clădiri de birouri cu regim de înălţime până la P+20 sunt propuse de investitorii privaţi, potrivit PUG, pentru a fi construite în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, a declarat primarul Romeo Rădulescu, potrivit Agerpres. “Avem şase propuneri ale unor investitori privaţi cu privire la construirea unor imobile de birouri în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. Dintre acestea, trei au regim de înălţime de peste 10 etaje, având chiar unul de 2S+P+20E. Au existat multe discuţii cu privire la oportunitatea de a se construi clădiri cu regim foarte înalt de înălţime în zona centrală. Mai mult, s-a venit cu propunerea ca acestea să fie construite la marginea oraşului. Este cu dus-întors o astfel de sugestie. Nu poţi să ai o clădire de birouri într-o zonă unde eşti departe de celelalte instituţii bancare. Toate propunerile vor fi analizate astfel încât clădirile să fie armonios construite”, a precizat Romeo Rădulescu. Din cele şase clădiri, cea mai înaltă are un regim de 2S+P+20E şi va fi situată în apropierea prefecturii şi a consiliului judeţean. Celelalte două clădiri cu regim de peste 10 etaje se vor construi pe faleza râului Olăneşti, în zona centrală şi în zona stadionului municipal.” 

Nu discut aici informaţia în sine. Opiniile sînt împărţite, e treaba administraţiei locale să-şi facă politica de dezvoltare urbană a oraşului (dacă există o asemenea politică), să şi-o asume responsabil, să suporte argumentele pro şi contra ş.a.m.d.

Însă interesante sînt comentariile care urmează ştirii (http://www.ramnic.ro/articole/sase-cladiri-de-birouri-sunt-prevazute-icircn-planul-urbanistic-general-al-municipiului-racircmnicu-vacirclcea-36667/2011-06-03), nu atît prin conţinutul lor ci mai cu seamă prin modul de exprimare a părerilor.

Între ele se remarcă cele ale unui individ grobian, obraznic şi incult, auto-măgulindu-se cu username-ul „American boy” şi auto-definindu-se (ortografia îi aparţine!): „economis. Născut Bucuresti. B-dul Lacul Tei, în apropiere de Floreasca una din cele mai frumaose şi mai verzi zone ale capitalei. Studiat Relaţii Interanţionale, la ASE Bucuresti văzut S. petersburg Paris, Milano chiar şi Detroit. Insurat si stabilit în Valcea, soţie cadru didactic. Funcţie de conducere la o bancă europeană. Citit multe cărţi – literatură, filosofie, stiinţe dar dezampgit de ipocrizia si penibilul vâlcenilor talibani (…). Acest oraş este unul urât. Nu va fi niciodată Praga, nici măcar un burga din Ardeal. E doar ceav mai mare decât Mizilul cu care seamănă)

Nu vreau să-i fac reclamă cercopitecului cu „funcţie de conducere la o bancă europeană”. Nu mă interesează nici măcar opiniile lui privind Rîmnicul. Dar dacă, printr-o minune (care cu siguranţă nu se va întîmpla!), cel care a văzut „chiar şi Detroit” ajunge pe această pagină, să îşi noteze:

Pentru cuvîntul urbanism, DEX-ul furnizează două definiţii. Pe de o parte, ştiinţă al cărei obiect îl constituie sistematizarea aşezărilor omeneşti existente şi proiectarea de aşezări noi, pe de altă parte atitudine, comportare plină de politeţe, de bună-cuviinţă.

„Economis”-ule cu „relaţii interanţionale”, crezi matale că între cele două definiţii este aceeaşi legătură ca între Milano şi Mizil?