Piaţa alimentară din centru – un altfel de Axinte (pentru cine cunoaşte!)

Piata-CentralaPiaţa Naţiunii din Bucureşti, cât era ea de piaţă alimentară, şi tot a fost desfiinţată. Numai la Râmnicu Vâlcea tragem cu dinţii de o piaţă jegoasă, rămasă în buricul târgului, în centrul centrului. Şi o mai şi modernizăm, în loc să o ducem altundeva sau să o radiem, pur şi simplu.

Nu vreau să spun că avem parte de diriguitori inculţi sau incompetenţi sau şi una şi alta! Dar, a dezbate în paralel o Strategie de dezvoltare a Râmnicului pentru următorii zece ani şi a te grăbi, ca mireasa la aşternut, să „modernizezi” piaţa alimentară din Centru arată taman ce nu vreau să spun.

Să trăncăneşti despre viitorul turistic luminos al oraşului, sau despre consultarea specialiştilor şi a cetăţenilor, sau despre evenimente culturale în noile spaţii publice, e ca şi cum tu, administraţie înţeleaptă, îţi faci nevoile la uşa noastră. După care suni şi ne ceri hârtie igienică!

Muzeul Satului Vâlcean

Info

Muzeul Satului Vâlcean  a fost infiinţat in anul 1966 in jurul culei Bujoreni si a fost introdus in circuitul turistic in anul 1974, sub forma unui sat-muzeu, menit să reconstituie pe o suprafaţă de 8 hectare, imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale, cu toate instituţiile sale social-culturale.

În organizarea acestui muzeu în aer liber s-a ţinut cont de câţiva factori constitutivi ai unui sat adevărat – formele de relief ale zonei, vatră şi hotarul lui cu toate elementele sale – în funcţie de care au fost amplasate gospodăriile şi construcţiile comunitare, transferate din diferitele localităţi ale judeţului Vâlcea.

Muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale:

1. Sectorul Gospodărie – locuinţa cuprinde un număr de 42 unităţi şi peste 12.000 piese muzeistice, ilustrând structura gospodăriei, în funcţie de ocupaţiile tradiţionale: agricultura, pomicultura, viticultura, creşterea animalelor sau o serie de meşteşuguri şi tehnici populare, urmărind în acelaşi timp, diversitatea şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a locuinţelor cu una sau mai multe încăperi. În cadrul muzeului se remarcă în mod deosebit casele cu foişor din zona etnografică Horezu (din comunele Măldăreşti, Stoeneşti, Bărbăteşti), gospodăriile specializate în viticultură, transferate din zona Drăgăşani (satele Prundeni, Olteanca), în pomicultură (comunele Alunu, Tomşani, Cernişoara) ori în creşterea animalelor din zona montană (satele Boişoara, Pâscoaia-Brezoi). Alături de locuinţe, în cadrul gospodăriilor au fost transferate şi o serie de construcţii anexe: pătule, magazii, fânare, coteţe destinate depozitării unor produse agroalimentare sau pentru creşterea unor păsări şi animale.

2. Sectorul Social – cultural al monumentelor de utilitate publică cuprinde o şcoală primară rurală de la începutul secolului al XX-lea, din vremea lui Spiru Haret; un han de la sfârşitul secolului al XIX-lea din satul Sălişte, comuna Mălaia; o biserica din lemn, construită la 1785 şi transferată din comuna Nicolae Bălcescu; un scrânciob din comuna Stoeneşti, iar în perspectivă acest sector va fi completat cu alte obiective cu valoare arhitectonică.

3. Sectorul Meşteşuguri – tehnici populare prezintă procedeele şi tehnicile de prelucrare a unor materii prime necesare pentru făurirea unor unelte, vase şi diferite obiecte de uz casnic, metodele folosite pentru prelucrarea fibrelor vegetale şi animale sau tehnicile tradiţionale pentru obţinerea unor produse animale şi vegetale. În cadrul muzeului au fost transferate şi reconstituite o serie de ateliere meşteşugăreşti: atelierul de olărit din centrul Vlădeşti (secolul al XX-lea); atelierul de dulgherie-tâmplărie (secolul al XX-lea) din satul Şerbăneşti, comuna Sălătrucel; atelierul de prelucrarea părului de capră (începutul secolului al XX-lea), din satul Curtea, comuna Popeşti; precum şi un atelier de fierărie din comuna Prundeni. Sunt de semnalat şi instalaţiile tehnice – morile de mâna şi de apă din zona etnografică Loviştea, cazanele pentru ţuică din localităţile Stoeneşti şi Buda, piva din localitatea Costeşti, cuptorul pentru uscat prune din satul Muiereasca de Sus, sau o serie de instalaţii pentru obţinerea vinului (teascuri, linuri etc.), organizate în cadrul unor gospodării de viticultori, transferate din localităţile Mitrofani, Olteanca, Prundeni, din zona podgoriei Drăgăşani.

4. Sectorul Construcţiilor specializate – reprezentat prin câteva unităţi, ilustrând pe cele din hotarul satului sau din zona montană: troiţe de drum, transferate din localităţile Govora-sat şi Feteni, fântâni de hotar, stupine de albine, o stâna transferata din muntele Smeurat, un conac de vie transferat din comuna Fârtăteşti, foişoare de pază etc.

În final, dar nu în ultimul rând, valoroasa artă populară vâlceană este ilustrată în muzeu, prin prezentarea ei în decorarea interioarelor locuinţelor, în cadrul atelierelor meşteşugăreşti, prin piesele textile sau de ceramică, din lemn, metal, de iconografie şi mobilier popular.

1MA48WQXTRR30CA2ZS6DJEQ10Păreri de turist

Ce ne-a placut:
– S-a reprodus intocmai structura si atmosfera dintr-un sat. Puteam sa jur ca nu sunt oameni in jur doar pentru ca sunt orele dupa-amiezei si s-au retras pentru un pui de somn.
– Tariful de intrare: 3 lei pentru adulti, 2 lei pentru copii. Nu scria nicaieri cum se face departajarea(probabil dupa cum se simte fiecare). Erau afisate si tarife pentru fotografiat si filmat, dar nu ne-a intrebat nimeni nimic despre asta, deci poze gratis:D.
– Pe unele case si mai ales pe cele din sectorul socio-cultural se gaseau inramate detalii despre istorie, traditii, stilul arhitectural.
Ce nu ne-a placut:
– desi ne-am bucurat ca am scapat ieftin, preferam sa dam mai multi bani, dar sa primim si un ghid, sau macar niste usi deschise. Absolut totul era incuiat. A trebuit sa ne chinuim sa descifram cate ceva din interiorul scolii, birtului si gospodariilor doar prin spatiile minuscule lasate neacoperite de perdelele(sau mai bine zis cearsafurile) de la geamuri.
– se vedea ca oamenii care administreaza muzeul au grija sa arate ca un sat autentic, dar din momentul in care vacile pasc pe acolo si lasa baligi la tot pasul parca e prea autentic pentru gustul meu.
– se puteau mai multe indicatoare sau panouri informative. Mai multe detalii despre satul de alta data. Mai ales cei mai tineri dintre noi habar nu au de obiceiuri, de tehnici traditionale de obtinere a unor produse, de portul si decorarea interioara o lucuintelor.
Concluzia finala : a fost dragut, dar am ramas cu multe chestii nelamurite. In Romania turistul pleaca dintr-un loc cu mai multe intrebari decat raspunsuri.”

Să ne luăm rămas bun!

1

Cu ce începem?

Râmnicul Vâlcea, ca oraş, trece prin cea mai tristă şi de-rele-prevestitoare perioade a dezvoltării lui.

Peste ani, amintirea anilor trişti în care centrul vechi a fost desfiinţat va avea o concurenţă serioasă în amintirea anilor aceştia, în care s-a construit. Prost, ineficient, haotic, cu dorinţa arzătoare de a cheltui banii altora, fără număr şi fără rost.

Aş îndrăzni să spun că demolarea lasă loc unor posibile viitoare edificări care să dreagă busuiocul. Pe când construirea fără noimă schilodeşte un oraş. Pe termen lung şi (adesea) într-un mod ireparabil.

N-am niciun motiv de optimism. Cu o gaşcă politică mereu schimbătoare, cu o administraţie neputincioasă, veşnic în curs de calificare la locul de muncă, cu viziuni şi planuri de acţiune care nu depăşesc cei patru ani dintre alegeri, cu organisme de control incapabile sau reticente în a aplica legile, orizontul nu trece dincolo de gard şi rămâne în continuare întunecat.

Râmnicul „lucrului bine făcut”. Cu ce începem?

Râmnicul, aşa cum a fost odată

Mulţumiri domnului Paul Balanca!

Concursul pentru centrul Râmnicului – Detalii

http://www.realitateavalceana.ro/concursul-de-solu%C8%9Bii-%E2%80%9Ereorganizarea-%C8%99i-amenajarea-spa%C8%9Biului-public-central-din-municipiul-ramnicu-valcea%E2%80%9D-%C8%99i-a-desemnat-ca%C8%99tigatorii/

S-a dărâmat zidul de la Parcul Mircea cel Bătrân – VoceaValcii.ro

 

NEWS ALERT: S-a dărâmat zidul de la Parcul Mircea cel Bătrân – VoceaValcii.ro.

Râmnicul, cu bune şi cu rele

Zilele astea am „răsfoit” câteva imagini vechi ale Râmnicului, apărute pe net (http://goo.gl/cxvYU3). Unele mai vechi, dintre acelea cu arome nostalgice de istorie, altele din vremea mai dincoace, de când exploziva dezvoltare a platformelor industriale abia începea să influenţeze viaţa de fiecare zi a urbei.

statuia independentei
Bulevardul Tudor Vladimirescu, anii 70-80…

Era mai bine? Unii spun că nu era… Era mai rău? Alţii spun că nici mai rău nu prea era…

Una peste alta, acesta era şi este Râmnicul. Cu bune şi cu rele…

Din ciclul „Ori suntem tâmpiţi, ori nu mai suntem!”…

hacker kid

“Ramnicu Valcea a ajuns “orasul hackerilor” pentru ca aici este o populatie destul de numeroasa si majoritatea oamenilor se ocupa cu calculatoarele la noi in oras. Majoritatea liceelor au profile mate-info, iar inca din clasa a noua, elevii invata sa lucreze cu programele”, spune un student.
(http://stireazilei.com/un-oras-din-romania-devenit-capitala-mondiala-hackerilor/)

Poţi să-i spui „studentului” că e retardat? Nu numai că poţi dar trebuie!

USA Today: Râmnicu Vâlcea, capitala hackerilor

USA Today: Râmnicu Vâlcea, capitala hackerilor

Râmnicu Vâlcea, locul unde cei care-i păcălesc pe americani conduc maşini super-scumpe pe drumuri pline de gropi şi merg la saloane de înfrumuseţare situate în blocuri comuniste cenuşii.

“Există o regiune în România, unde găinile sunt crescute în curte, drumurile sunt pline de gropi, dar unii copii vin la şcoală purtând haine de firmă şi bijuterii din aur.”