Indicele de ţară bună

„Indicele de țară bună” („Good Country Index„) este denumirea unui proiect online realizat de profesorul britanic Simon Anholt şi care are la bază o idee simplă: aceea de a măsura cu cât contribuie fiecare țară la binele general al umanității. O măsurare care se bazează pe o gamă variată de statistici publice oferite de Națiunile Unite și de alte organizații internaționale.

1. În clasamentul general, România se află în a doua jumătate a clasamentului (locul 65 din 125), în urma unor țări ca Botswana (64), Tanzania (63), Uganda (59), Tunisia (56) sau Trinidad-Tobago (51). România este clasată în urma celor mai multe țări europene: Slovenia se află pe locul 28, Bulgaria pe 32, Cehia pe 43, Polonia pe 52, Moldova pe 60 iar Ungaria pe 61.

2. La secțiunea Prosperitate și egalitate România se situează pe locul 114 (din 125 de țări!), la secțiunea Pace și securitate internațională pe locul 75 iar la Sănătate și bunăstare pe 74.

3. La secțiunea Știință și tehnologie, deși se situează în clasamentul general pe locul 48, România se află în urma tuturor țărilor europene (Moldova, de exemplu, este clasată pe locul 44).

4. “Onoarea” României este salvată de secțiunea Cultură – unde România se situează în clasamentul general pe locul 29, devansând țări ca Elveția (32), SUA (41) și Japonia (44). Este însă devansată de țări ca Ungaria (13), Polonia (16) și Bulgaria (27).

Cele mai bune țări din lume sunt, în ordine: Irlanda, Finlanda, Elveția, Olanda și Noua Zeelandă. Ultimele locuri sunt ocupate de: Irak, Vietnam şi Libia.

Anunțuri

Între relativism şi obiectivitate

Intelectualii sunt o specie diferită de cea a tehnicienilor. Spre deosebire de tehnicienii care ştiu cum să toarne betonul sau să îmbine durabil două lemne, intelectualii  propun şi justifică o anumită opţiune devenind astfel susţinătorii unor valori.

Întreaga cultură a lumii este o lungă pledoarie în favoarea unor valori. Valorile nu sunt evidente, nu le poţi susţine în mod automat. Aşadar, a opta pentru o valoare presupune libertatea gândirii.

Intelectualul se caracterizează prin capacitatea de argumentare a unei anumite opinii. Iar aceasta presupune o justificare şi nu o opţiune arbitrară, mai cu seamă că niciunul dintre participanţii la o discuţie nu poate demonstra că are acces la adevăr într-o manieră căreia nu i se poate opune nici un om cu scaun la cap.

Relativismul lumii moderne (în care fiecare are libertatea de a susţine orice, oricând) nu numai că solicită dar şi impune, ca un revers al aceleiaşi medalii, obiectivitatea. Afirmaţiile nu se pot baza doar pe preferinţe personale, aşa cum adeseori se întâmplă, ci ar trebui susţinute şi printr-un set de argumente. Fără de care orice dezbatere este sortită dintru început eşecului.

Oamenii au de a face cu situaţii concrete. La care au nevoie de răspunsuri şi nu de idei abstracte. Dacă am avea de a face direct cu ideile şi nu cu oamenii care le susţin, s-ar elimina atacurile la persoană în care, din nefericire, cad multe dintre dezbaterile intelectuale. Şi care, dincolo de faptul că transformă cultura într-o cloacă, nu folosesc nici unuia dintre cei ce se află în căutarea adevărului…

Bijuteria de la Inăteşti

În curtea Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea se conservă biserica cu hramul „Buna Vestire“ care, la prima vedere, dinspre răsărit, seamănă cu o veche culă oltenească. Arhitectura monumentului trădează stilul epocii de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, cu o pronunţată amprentă brâncovenească.

Photo: Din trecutul Schitului Inăteşti din Râmnicu Valcea</p><p>În curtea clădirii Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea se conservă o frumoasă biserică, cu hramul „Buna Vestire“, care la prima vedere, dinspre răsărit, ar semăna cu o veche culă oltenească. Arhitectura monumentului trădează stilul epocii de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, cu o pronunţată amprentă brâncovenească. Spunem că se aseamănă cu o culă deoarece, alături de obişnuitele abside de la naos, în partea altarului, biserica are alte două abside, cu rol de proscomidie, respectiv veşmântar.<br />De asemenea, biserica are o turlă deasupra naosului cu o înălţime apreciabilă, care îi conferă spaţiu. Intrarea se face printr-un pridvor format din coloane sculptate în piatră şi cu scena Judecăţii de Apoi, imagine specifică lăcaşurilor olteneşti din acea perioadă. Încă se mai păstrează ancadramentul cu motive florale din jurul uşii, tot aşa cum întâlnim la ferestre.<br />Portalul este străjuit de pisania cu litere chirilice, care ne spune că biserica a fost ridicată la 1747. În pronaos, regăsim tabloul votiv al ctitorilor şi cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al fraţilor episcopi Grigorie şi Climent ai Râmnicului. Ulterior, la restaurare s-a adăugat portretul domnitorului Mircea cel Bătrân cu fiul său Mihail voievod, care, potrivit tradiţiei, ar fi fost primii ctitori ai acestui lăcaş. În fapt, la 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân întărea printr-un hrisov mai multe moşii Mănăstirii Cozia, printre care şi cea de la Inăteşti.<br />Ulterior, va fi fost un metoc al Coziei pe lângă Episcopia Râmnicului din vecinătate. Lăcaşul a îndeplinit rolul de biserică de schit până la secularizare, când a fost vândut de stat. A funcţionat ca paraclis pe moşia boierului Olănescu, după ce, o vreme, chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv.<br />La 1903, biserica fostului Schit Inăteşti a fost reparată şi transformată în lăcaş al Parohiei „Buna Vestire“. Patru ani mai târziu, paroh a fost numit preotul Grigore Predescu, absolvent al Seminarului Teologic inferior. Parohia avea ca filii bisericile: „Sfântul Dimitrie“ (1786), „Sfântul Gheorghe“ (1863) şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ (1817) şi 433 de familii, respectiv 1.249 de suflete. Între 1925 şi 1926, biserica a fost reparată din nou, pe lângă aceasta funcţionând un cămin cultural, o bibliotecă, o cantină şcolară şi „patronajul parohial“, o iniţiativă pentru ajutorarea săracilor.<br /> În perioada interbelică aici a slujit preotul Grigore Rădoescu, fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ şi al Liceului „Alexandru Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea şi membru în Adunarea eparhială. </p><p>sursa ->http://www.ziarullumina.ro

Pridvorul bisericii este deschis, fiind sprijinit pe stâlpi sculptaţi în piatră, care se presupune că provin de la vechea biserică. Acelaşi lucru se crede şi despre ancadramentele din piatră care conturează ferestrele. Uşa de la intrare este şi ea străjuită de un frumos ancadrament sculptat în piatră.

inatesti 1În zona altarului, biserica are alte două abside, cu rol de proscomidie, respectiv diaconicon (veşmântar).

inatesti 2

Pictura bisericii a fost executată între anii 1751-1753.

inatesti 3

Pisania cu litere chirilice ne spune că biserica a fost ridicată la 1747 de către „jupânii Moldoveanu şi Grigorie” din Sibiu. În pronaos, regăsim tabloul votiv al ctitorilor şi cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al fraţilor episcopi Grigorie şi Climent ai Râmnicului. Mai târziu, la restaurare, s-a adăugat portretul domnitorului Mircea cel Bătrân cu fiul său Mihail voievod, care, potrivit tradiţiei, ar fi fost primii ctitori ai acestui lăcaş. (În fapt, la 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân întărea printr-un hrisov mai multe moşii Mănăstirii Cozia, printre care şi cea de la Inăteşti)Ulterior, aici va fi fost un metoc al Coziei pe lângă Episcopia Râmnicului din vecinătate. Lăcaşul a îndeplinit rolul de biserică de schit până la secularizare, când a fost vândut de stat. A funcţionat ca paraclis pe moşia boierului Olănescu, după ce, o vreme, chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv.

De-a lungul vremii, biserica Schitului Inatesti a fost refăcută de mai multe ori, după cum urmeaza: 1862-1864; 1902-1903; 1991-1998, când se realizează consolidarea interioară şi exterioară, precum şi restaurarea integrală a picturii originale.

inatesti 4
Releveu 1961
inatesti 5
Releveu 1961
inatesti 6
Releveu 1961
inatesti 8
Releveu 1961
inatesti 7
Releveu 1961

Știință, cultură și artă în Râmnicu Vâlcea

Știință, cultură și artă în Râmnicu Vâlcea

„Odată cu înfiin­ţarea în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a tipografiei, Râmnicul s-a transformat treptat într-un centru de iradi­ere a culturii româneşti, prin intermediul cărţii, în toate ţinuturile locuite de români. Transformarea într-un important centru cultural a fost o necesitate istorică, raţiunea lui de a fi, raportându-se în primul rând la contactul cu Transilvania. Subordonarea românilor din Şcheii Braşovului şi Ţării Bârsei, Episcopiei de Râmnic a fost folosită de cărturarii de aici drept o cale oficială de sprijinire a luptei fraţilor de peste munţi.

Faptul că influenţa grecească la Râmnic a fost mai slabă decât în celelalte două centre vlădiceşti de la Bucureşti şi Buzău, a făcut cu putinţă ca activitatea cărturărească în limba română să cunoască aici o influenţă deosebită.”

Gigelul culturii

Într-o postarea de acum doi ani, readusă în prim plan de platforma contributors.ro, contestatul ministru al Culturii Gigel Ştirbu scrie:

“Ceva frumos frumos s-a întâmplat. Bucureştiul are doi noi staţii de metrou şi îi sunt promise în următorii zece ani alte 65 de staţii. Ce mai … Julles Verne sau Issac Asimov sunt copii mici pe lângă promisiunile oranj”.

(http://ampress.ro/stiri/ministrul-culturii-fara-cultura-cum-scria-gigel-stirbu-numele-unor-mari-scriitori-si-ce-dezacord-de-zile-mari-facea-intr-o-postare-recenta/)

To kitsch or not to kitsch…

Proliferează cu spor. Ca o epidemie de gripă, în prag de toamnă, găsindu-şi repede culcuşul subversiv în organismele slăbite. Îl întâlnim mai peste tot în ţară, adesea chiar îngrijit cu duioşie de cei plătiţi să ne ocrotescă de el. Râmnicul nu se putea lăsa mai prejos. Şi a altoit în peisajul lui atât de agresat  de-a lungul timpului câteva obiecte a căror prezenţă dă frisoane estetice oricărui cetăţean neturmentat.

Picture 011Pe unii ne îngrijorează, măcar din când în când, deşi în doze mici. În 2006, în Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti a funcţionat expoziţia „Kitschul, un stil de viaţă” organizată de doamna Mihaela Pop, conferenţiar la Facultatea de Filozofie şi studenţi de la Facultatea de Istorie. Cu această ocazie, dânsa a declarat:

„El (kitsch-ul) are şi funcţie socială. Obiectele-kitsch sunt alese de posesorii lor pentru a sublinia statutul lor. Putem vorbi de un om-kitsch, de o mentalitate kitsch, axată pe fericirea imediată, facilă, pe frenezia posesivă, pe dorinţa de a avea cât mai multe obiecte”.

w (3)

Aliniat, ca tot românul verde, la procesul de „înfrumuseţare” şi „cosmetizare” al peisajului, râmniceanul cu ştaif nu a participat (deşi era îndreptăţit cu asupră de măsură!) la expoziţia sus-menţionată. Dar – în frenezia sa posesivă – şi-a adus plenar contribuţia la formarea, pe malul Olăneştiului şi nu numai, a unui om-kitsch cu o mentalitate-kitsch. După chipul şi asemănarea ‘mnealui.

w (2)

Filozoful americano-neozeelandez Denis Dutton, specialist în domeniu, spunea undeva cu îndreptăţire:

„Kitsch-ul este o caracteristică inevitabilă a unei lumi în care banii și dorința sunt răspândite mai larg decât gustul și cunoaşterea.”

Există două pericole pe care le putem ocoli. Mai întâi pericolul de a nu observa şi a nu amenda caraghioslâcurile. Apoi pericolul de a nu le sancţiona prompt, de a ne obişnui cu prezenţa lor în preajmă şi a le considera normală existenţa parazitară.

Împotriva avalanşei de prost-gust se poate interpune doar barajul unei culturi serioase, singura care poate conduce la adoptarea unei atitudini anti-kitsch.

Update 18 decembrie 2013: http://www.primariavl.ro/201312183075/primaria-municipiului/directii-si-servicii-ale-primariei/compartimentul-cultura-sport-si-tineret/precizari-privind-mutarea-monumentului-dedicat-revolutiei-din-decembrie-1989.html

Land of Joke(r)s

(via Focar de infectie in centrul Ramnicului | Impact Real)

Dacă treceţi cumva prin Rîmnicul Vîlcii, oraşul lui Mircea, nu rataţi acest obiectiv turistic!

Fostă locuinţă, fostă grădiniţă de copii, actuală ruină, e situat chiar în zona centrală a municipiului, între Primărie şi Muzeul de Istorie.

Figurează în Lista oficială a monumentelor istorice din judeţul nostru!

E înconjurat de un spaţiu verde generos, compus din numeroase specii de buruieni.

Vizită plăcută!