Turismul în vremea uşoarei creşteri economice

”Cred că 2011 este cel mai bun an de când mi-am început mandatul. Pun creşterea numărului de turişti de pe litoral în principal pe seama uşoarei creşteri economice de anul acesta.” (via Elena Udrea se lauda: ”Cresterea economica a adus turistii pe litoralul romanesc” – Inpolitics.ro)

Stimată doamnă, cu tot respectul, de ce încercaţi să ne aburiţi? Ştiu că sînteţi modestă. Mai ştiu că delicateţea dumneavoastră recunoscută vă reţine să aduceţi la cunoştinţa românilor şi alte lucruri foarte pozitive şi foarte evidente şi foarte evident pozitive despre turismul creşterii noastre economice.

Amintiţi-vă doar că postul american de televiziune CNN ne-a plasat pe locul 9 (după New York, Noua Zeelandă, porţiunea din Peru a fluviului Amazon, Barcelona, Norvegia, Albania, Japonia şi Guatemala) în topul destinaţiilor turistice de pe glob în 2011, pe baza recomandărilor a trei experţi în călătorii: Robert Reid, de la Lonely Planet, Pauline Frommer, creatoarea ghidurilor cu acelaşi nume, şi Martin Rapp, de la agenţia Altour. Şi Robert Reid s-a referit în mod special la litoralul Mării Negre pentru pasionaţii de plajă din timpul verii, precum şi staţiunile de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Vai de mine, era să uit amănuntul că toţi se refereau la Bulgaria. Pardon, scuzaţi, bonsoar! Dar ce mai contează, nu sînt ei vecinii noştrii?

Cred că nu v-am deranjat prea rău! Săru’mîna!

Patru stele în România şi Bulgaria

Un weekend la un hotel cotat la patru stele de pe litoralul bulgăresc este cu 30-40% mai ieftin decât unul petrecut în staţiunile româneşti pentru turiştii care aleg o deplasare pe cont propriu.

Mamaia, weekend-ul 29-31 iulie. Tariful de cazare la un hotel de patru stele variază între 134 şi 420 de euro, în funcţie de unitatea aleasă: 176 de euro la hotelul Condor, 420 de euro la Iaki, 242 de euro la Golden Tulip, 164 de euro la hotel Parc. În cel mai fericit caz pentru turist, tariful include mic dejun.

Nisipurile de Aur, acelaşi weekend. La unităţile de patru stele, tarifele pornesc de la 80 de euro şi, în puţine cazuri, depăşesc 250 de euro. Micul dejun vine la pachet obligatoriu cu cheia de la cameră, iar acolo unde tariful sare de suta de euro pe noapte, turistul beneficiază de regimul all inclusive. Spre exemplu, Sunshine Club Magnolia – 182 de euro (all inclusive), Prima Sol Sunrise – 160 (all inclusive), Orchidea Boutique Spa – 96 de euro (mic dejun inclus). Tarifele sunt valabile pentru cei care optează pentru o deplasare pe cont propriu şi includ două nopţi de cazare, aferente weekend-ului.

Mai convenabil prin agenţii

În ofertele agenţiilor de turism, hotelurile de pe litoralul românesc sunt mai accesibile. Spre exemplu, Golden Tulip din Mamaia, clasificat la patru stele, vinde turiştilor camere cu preţuri pornind de la 147 de lei, respectiv 35 de euro, (luna iulie) şi 155 de lei, respectiv 37 de euro, (luna august), pe noapte, cu mic dejun inclus (ofertă Nova Travel). Ce-i drept, preţurile sunt valabile pentru sejururi de minimum cinci nopţi. Hotelul dispune de piscină, restaurant şi parcare cu plată.

Aceeaşi agenţie are în ofertă hotelul Mimosa, clasificat la patru stele, din Nisipurile de Aur. Tariful acestuia pe noaptea de cazare, în regim all inclusive, este de 45 de euro, atât în luna iulie, cât şi în august. La Sunny Beach, un turist se poate caza cu 58 de euro pe noapte (hotel Hrizantema), în timp ce la Albena, la un hotel de patru stele (Kaliakra Superior), în regim ultra all inclusive, preţul unei nopţi de cazare costă 72 de euro (luna iulie) şi 76 de euro (luna august) de persoană.

Nici la Obzor tarifele nu sunt mai mari. Potrivit ofertei agenţiei Paralela 45, o noapte de cazare la un hotel de patru stele variază între 68 de euro pentru camera dublă, all inclusive, şi 78 de euro la hotelurile care oferă regimuri ultra all inclusive. Cele mai multe dintre aceste hoteluri dispun de piscine, centre spa, locuri de joacă pentru copii, dar şi de restaurante „à la carte”.

(via Cât te costă un sejur la patru stele în România şi Bulgaria – Intern > EVZ.ro)

În România, Judecata de Apoi se mai amînă un pic

Harold Camping e un predicator din Oakland, California care e absolut sigur de a doua venire pe lume a Mantuitorului. Americanul spune ca pe 21 mai, in jurul orei 18, 2% din populatia lumii va fi imediat trimisa in Rai. Restul vom ajunge direct in Iad. (via Ultima teorie. Judecata de Apoi vine pe 21 mai. Afla la ce ora in Moldova.)

Dragul meu Harold, azi m-am trezit mai devreme ca de obicei. Eram hotărît să mă încadrez în cele două procente. Nu cred c-am izbutit, era deja coadă la înscrieri. În cele din urmă am avut o revelaţie şi m-am destins: aici la noi, în România, sîntem cu cel puţin 100 de ani în urmă. Aşadar, ar mai fi ceva timp de aşteptat! Pe data viitoare!

Dor de Balcic

Ce m-o fi apucat?

Mi-e dor nu neapărat de apa cu nuanţe sinilii a mării sau de pereţii din calcar alb, ci de liniştea care mă aşteaptă aici. De oamenii amabili şi harnici, muncitori şi modeşti, pe care aştept să-i întîlnesc în fiecare an. De locuinţele mici cu acoperişuri din olane şi garduri din piatră, înşirate pe străzi în pantă. De tavernele cu peşte mult şi vin bun, în care nu fac playback fofeze afone ci cîntă decent fete echipate cuviincios. De plaja mică şi curată unde nu te isterizează melodii ce sparg difuzoarele, nu încearcă nimeni să-ţi vîndă porumb fiert sau să-ţi fure portofelul şi nu îţi dai coate şi nisip în ochi cu vecinii înghesuiţi alături de nevoie.

Unde s-or ascunde maşinile de fiţe, piţipoancele şi cocalarii lor?

Scump, da’face!

Mediafax, 5 mai 2011: 

„O studentă de 21 de ani din Belgia şi-a vândut virginitatea online, suma pe care urmează să o primească în urma licitaţiei fiind echivalentul a 45.000 de lire.”

La cursul de schimb de azi (4,5582), una bucată virginitate costă fix 205.119 lei (cam 50.000 de euro), TVA inclus. Încă odată se confirmă valoarea unui asemenea material rar chiar şi în Belgia. Deci virginitatea la ei costă doar cam cît o maşină bună…

Sînt convins că în Românica suma obţinută ar fi cu mult mai mare (suficientă poate pentru două maşini!), dată fiind raritatea obiectului în cauză. 

Şi, la valoarea asta, vă daţi seama la cît s-ar ridica comisionul (cacofonia este la locul ei)?

Ai naibii belgienii ăştia: iar ne-au luat-o înainte!

Nathalie Cardone – El Comandante