O eroare de logică

Democraţia este cel mai bun sistem politic pentru că ea permite alegerea conducătorilor de către cetăţeni.

Sunt convins că aţi auzit adeseori acest tip de argumentaţie.

Numai că acest mod de a gândi nu aduce nimic nou; în fapt asistăm la o formulare pleonastică în care ni se tot explică beneficiile democraţiei prin livrarea uneia dintre definiţiile posibile ale acesteia.

Dacă în discuţie sunt avantajele democraţiei din prisma alegerii de către popor a liderilor politici, atunci trebuie demonstrată superioritatea acestui mod de impunere a conducerii de stat faţă de alte sisteme politice.

„Democrația îns…

Ion-Ratiu

„Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății. Toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația însemnează că-l asculți pe om și apoi îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” [Ion Raţiu]

O notiţă despre democraţie

idiot

Dintr-un sondaj în rândul alegătorilor americani efectuat de firma Public Policy Polling (www.publicpolicypolling.com) şi având ca temă „teoriile conspiraţiei” aflăm că:

  • 29% cred în extratereștri
  • 7% cred că aselenizarea a fost o farsă
  • 28% cred că „o elită secretă cu o agendă globalistă conspiră să conducă lumea printr-un guvern mondial autoritar”
  • 25% cred că Lee Harvey Oswald a fost parte dintr-o conspirație
  • 21% cred că un OZN s-a prăbușit la Roswell
  • 14% cred în Bigfoot
  • 11% cred că guvernul Statelor Unite a permis atacurile de la 11 septembrie
  • 15%  cred că industria medicamentelor inventează noi boli pentru a câştiga bani
  • 6% cred ca Osama bin Laden este în viață
  • 4% cred că oamenii reptilieni încearcă să ia formă umană și să obțină puterea politică pentru a manipula societatea

(Există aproximativ 180 de milioane de alegători înregistrați Statele Unite. 4 la sută din 180 milioane reprezintă 720.000. Aşadar, 720.000 de americani cred în oamenii reptilieni care își schimbă forma încercând să preia controlul asupra lumii!…)

Aşadar:

„Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm.” (George Bernard Shaw)

GFR, Guvernul şi purceaua moartă

Nu sunt economist (cu atât mai puţin „macro”). Nu sunt analist politic, ceea ce îmi oferă un atu substanţial în faţa lui Ciuvică, Pora sau Tatoiu. Dar trăiesc pe aici, prin zonă, de două mii de ani.

Nu e nevoie să ai studii de specialitate ca să-ţi dai seama că, în România de azi, purceaua e moartă în coteţ, cu curul în uşă! De un parexamplu:

„(…) Eşecul vânzătorului de a obţine o prelungire a termenului de finalizare a tranzacţiei, astfel încât acesta să permită obţinerea avizului Consiliului Concurenţei (…) face acum imposibilă încheierea în bune condiţii a privatizării şi desfiinţează contractul de plin drept” (Comunicat al GFR),

GFR, adică Grupul Feroviar Român, adică scormonitorul prin fier vechi Gruia Stoica, cu nimic mai prejos decât Dan Diaconescu-Oltchim, scormonitorul prin dejecţii mediatice, joacă şi el o tarantelă cu guvernul României. Iar guvernul nostru ce face? Participă la curse de karturi, la pupări de moaşte sau la show-ri (care tot a nişte pupături aduc!).

Nu soarta CFR Marfă este hotărâtoare pentru România. Şi nici grija pentru viitorul lui Gruia Stoica nu mă bântuie. Însă vestea reprezintă pentru mine, simplu cetăţean, bomboana pe coliva ţării, ultima măsură a impotenţei unui guvern venit pe val şi înecat doar într-un singur an şi jumătate în propria aroganţă incompetentă. Timpul a trecut, „dreptatea până la capăt” s-a lăsat aşteptată, nimeni nu plăteşte pentru nimic, lucrurile merg în continuare prost, incompetenţa s-a încetăţenit ca politică de stat,speranţele se descos şi crapă pe la toate încheieturile.

Când se mai aude pe la colţuri şi că Remus Vulpescu, D.J.-ul falimentării previzibile a Oltchimului, ar putea fi noul ministru al Economiei, succesorul Varujanului Vosganian, chiar că îţi vine să o dai naibii de democraţie şi să pui mâna pe par!

Monarhie sau dictatură

Scandalul declaraţiilor prezidenţiale din ultimele zile promitea să devină interesant, dacă nu s-ar fi împotmolit iute scurgîndu-se în bîrfă şi plată de poliţe.

Nu sînt un adept al monarhiei. Nici măcar un susţinător al ei. Chiar şi pentru motivul că aceasta, mai mult sau mai puţin constituţională, pune în sarcina unei singure persoane responsabilităţi mult prea mari pentru un om obişnuit. Şi cărora, chiar istoria recentă ne arată, persoana monarhului s-a întâmplat să nu le facă faţă.

Se pare însă că apar momente în istoria unui popor în care forma monarhică de organizare a statului se arată a fi una dintre posibilităţile de „re-coagulare” şi „re-organizare”. Este nevoie ca lipsa de repere în multe domenii – sesizabilă în anumite perioade istorice şi care dăunează prezentului şi viitorului unei naţii – să fie contracarată printr-un unic model, ne-ales democratic dar coagulant. De la care să putem spera că ar iradia căile cele drepte.

O a doua posibilitate o reprezintă, din păcate, dictatura. Fie ea mai mult sau mai puţin „luminată”, însă la fel de organizatoare (pe principii diferite, desigur).

În aceste condiţii  şi în lipsa unei minime educaţii democratice de care poporul român nu a beneficiat, după ani în care clasa noastră politică a terfelit şi maculat toate principiile acesteia, cred că România este pusă acum (din păcate) în faţa unei false dileme: monarhie sau dictatură. Asta fiind – după părerea mea umilă – singura şansă pentru a ajunge, într-un final, tot la o democraţie autentică şi de substanţă, nu precară şi vopsită. În care „demos” să se unească, cu adevărat şi în sfîrşit, cu „kratos”.

O ultimă observaţie. Am afirmat că dilema e falsă pentru că, potrivit dicţionarului, termenul „dictatură” acoperă ambele ipostaze: atît pe cele relativ moderate (sub forma monarhiei constituţionale), cît şi pe cele discreţionare (dictatura personală, dictatura militară, ş.a.)