Ştii ceva, Şerbane? Mă doare-n cot de acrobaţiile tale existenţiale! Şi mă doare tot acolo de regretele tale şi de părerile tale de rău! Ai omorât 3 (trei) oameni, omule!
Mă hotărâsem să nu scriu nimic aici despre accidentul pe care cu siguranţă ar trebui să ţi-l asumi în întregime, omule de televiziune şi „formatorule de opinie”, cârcotaşul nostru naţional! Mai ales că, în fond, povestea e simplă: o maşină mare cât o sufragerie intră pe contrasens (din motive nelămurite încă), se loveşte frontal cu alta mai mică, mor trei oameni în cea din urmă şi scapă nevătămaţi toţi cei aflaţi în dihania cea mare. Complicaţia apare din faptul că maşina transformată în pluton de execuţie ad-hoc era condusă tocmai de tine. Dar, pînă la urmă, cine eşti matale? E adevărat că, pe la începuturile „hronicii” tale, ţi-am urmărit un timp cîrcotelile, dar am renunţat, sastisit de repetitivitatea miştocărelilor care îi făceau subiectul. În consecinţă, pot spune că nu te cunosc. Şi e sigur că nici tu nu mă cunoşti, aşa că – din acest punct de vedere – suntem chit.
Dar, Şerbănele, după ştirea că drumul spre Braşov, unde urma să te întâlneşti cu procurorii, l-ai parcurs în maşina condusă de data asta de frate-tu Vlad cu 200 km/oră (http://goo.gl/pXYyD) în timp ce tu erai pe scaunul din dreapta şoferului, eu cred şi scriu aici că aparţii speciei mitocanilor agresivi şi a ţoapelor, „rinocerilor” lui Cristian Tudor Popescu. S-a dovedit încă odată că derbedeii şi cocalarii sunt o specie a cărei consecvenţă în comportament ar merita admirată. Dacă s-ar pune în slujba unei cauze nu nobile, dar încadrate în normalitatea cotidianului. E adevărat ? Dacă e aşa, însemnează că, pe lîngă lipsa de educaţie, mai ai şi serioase probleme la bibilica creieraşului…
Citez dintr-un articol de Andrei Pleşu, intitulat ” Ce nu aduc banii”:
Banii nu aduc automat bun-simţ, bună-cuviinţă, bun-gust. Îmbogăţitul contemporan se poartă, adesea, ca un mitocan, vorbeşte golăneşte şi se îmbracă, mai întotdeauna, ca o ţoapă. E obraznic, agresiv, prepotent. Cînd e amabil sau „modest”, o face demonstrativ, „patronizing”, de foarte sus. Îţi arată, la o adică, faţa lui „umană”, subteranele lui de „băiat de comitet”. Uneori are veleităţi culturale: îţi trânteşte câte un citat fin, invocă, vag plictisit, câte o carte la modă.
Şerbănele taică, despre ce aţi discutat voi, ca fraţii, pe drumul spre Braşov? Cum aţi comentat voi, băieţii de băieţi care sunteţi, viteza şi depăşirile tupeiste? Şi cum v-aţi simţit şi cum v-aţi privit şi ce v-aţi spus voi între voi, golanilor, când aţi trecut, ca vântul şi ca gândul, pe lângă locul accidentului „tău”?
Încheie tot Andrei Pleşu:
Trebuie spus mai degrabă că banii nu aduc decât „fericirea”. Tot restul, tot ce face valoarea şi sensul unei vieţi, vine pe alte căi, cu alte mijloace. Sau nu vine. Dar, în orice caz, nu i se poate plăti contravaloarea în bani.