Bijuteria de la Inăteşti

În curtea Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea se conservă biserica cu hramul „Buna Vestire“ care, la prima vedere, dinspre răsărit, seamănă cu o veche culă oltenească. Arhitectura monumentului trădează stilul epocii de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, cu o pronunţată amprentă brâncovenească.

Photo: Din trecutul Schitului Inăteşti din Râmnicu Valcea</p><p>În curtea clădirii Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea se conservă o frumoasă biserică, cu hramul „Buna Vestire“, care la prima vedere, dinspre răsărit, ar semăna cu o veche culă oltenească. Arhitectura monumentului trădează stilul epocii de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, cu o pronunţată amprentă brâncovenească. Spunem că se aseamănă cu o culă deoarece, alături de obişnuitele abside de la naos, în partea altarului, biserica are alte două abside, cu rol de proscomidie, respectiv veşmântar.<br />De asemenea, biserica are o turlă deasupra naosului cu o înălţime apreciabilă, care îi conferă spaţiu. Intrarea se face printr-un pridvor format din coloane sculptate în piatră şi cu scena Judecăţii de Apoi, imagine specifică lăcaşurilor olteneşti din acea perioadă. Încă se mai păstrează ancadramentul cu motive florale din jurul uşii, tot aşa cum întâlnim la ferestre.<br />Portalul este străjuit de pisania cu litere chirilice, care ne spune că biserica a fost ridicată la 1747. În pronaos, regăsim tabloul votiv al ctitorilor şi cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al fraţilor episcopi Grigorie şi Climent ai Râmnicului. Ulterior, la restaurare s-a adăugat portretul domnitorului Mircea cel Bătrân cu fiul său Mihail voievod, care, potrivit tradiţiei, ar fi fost primii ctitori ai acestui lăcaş. În fapt, la 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân întărea printr-un hrisov mai multe moşii Mănăstirii Cozia, printre care şi cea de la Inăteşti.<br />Ulterior, va fi fost un metoc al Coziei pe lângă Episcopia Râmnicului din vecinătate. Lăcaşul a îndeplinit rolul de biserică de schit până la secularizare, când a fost vândut de stat. A funcţionat ca paraclis pe moşia boierului Olănescu, după ce, o vreme, chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv.<br />La 1903, biserica fostului Schit Inăteşti a fost reparată şi transformată în lăcaş al Parohiei „Buna Vestire“. Patru ani mai târziu, paroh a fost numit preotul Grigore Predescu, absolvent al Seminarului Teologic inferior. Parohia avea ca filii bisericile: „Sfântul Dimitrie“ (1786), „Sfântul Gheorghe“ (1863) şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ (1817) şi 433 de familii, respectiv 1.249 de suflete. Între 1925 şi 1926, biserica a fost reparată din nou, pe lângă aceasta funcţionând un cămin cultural, o bibliotecă, o cantină şcolară şi „patronajul parohial“, o iniţiativă pentru ajutorarea săracilor.<br /> În perioada interbelică aici a slujit preotul Grigore Rădoescu, fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ şi al Liceului „Alexandru Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea şi membru în Adunarea eparhială. </p><p>sursa ->http://www.ziarullumina.ro

Pridvorul bisericii este deschis, fiind sprijinit pe stâlpi sculptaţi în piatră, care se presupune că provin de la vechea biserică. Acelaşi lucru se crede şi despre ancadramentele din piatră care conturează ferestrele. Uşa de la intrare este şi ea străjuită de un frumos ancadrament sculptat în piatră.

inatesti 1În zona altarului, biserica are alte două abside, cu rol de proscomidie, respectiv diaconicon (veşmântar).

inatesti 2

Pictura bisericii a fost executată între anii 1751-1753.

inatesti 3

Pisania cu litere chirilice ne spune că biserica a fost ridicată la 1747 de către „jupânii Moldoveanu şi Grigorie” din Sibiu. În pronaos, regăsim tabloul votiv al ctitorilor şi cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al fraţilor episcopi Grigorie şi Climent ai Râmnicului. Mai târziu, la restaurare, s-a adăugat portretul domnitorului Mircea cel Bătrân cu fiul său Mihail voievod, care, potrivit tradiţiei, ar fi fost primii ctitori ai acestui lăcaş. (În fapt, la 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân întărea printr-un hrisov mai multe moşii Mănăstirii Cozia, printre care şi cea de la Inăteşti)Ulterior, aici va fi fost un metoc al Coziei pe lângă Episcopia Râmnicului din vecinătate. Lăcaşul a îndeplinit rolul de biserică de schit până la secularizare, când a fost vândut de stat. A funcţionat ca paraclis pe moşia boierului Olănescu, după ce, o vreme, chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv.

De-a lungul vremii, biserica Schitului Inatesti a fost refăcută de mai multe ori, după cum urmeaza: 1862-1864; 1902-1903; 1991-1998, când se realizează consolidarea interioară şi exterioară, precum şi restaurarea integrală a picturii originale.

inatesti 4
Releveu 1961
inatesti 5
Releveu 1961
inatesti 6
Releveu 1961
inatesti 8
Releveu 1961
inatesti 7
Releveu 1961
Anunțuri

Vâlcea, dormi liniştită! Nu te mai deranjează nici fluier de locomotivă, nici gaze de eşapament!

Imagine

Dacă vreţi să mai aveţi industrie auto în România, dacă vreţi ca aceasta să prospere, dacă vreţi ca viitoarele investiţii ale Dacia şi Ford să fie făcute în România, iar nu în alte ţări, dacă vreţi ca zecile de producători de subansamble să nu închidă fabricile şi să se mute mai la Vest, atunci faceţi cu prioritate autostrada Piteşti – Sibiu. Terminaţi mai întâi autostrada Sibiu – Nădlac, ca să nu mai mergem pe bucăţele de autostradă, apoi începeţi şi terminaţi Centura de Sud a Capitalei. Abia apoi uniţi Ploieştiul de Braşov şi, dacă vă mai rămân bani, şi de Buzău. Acolo sunt fluxurile cele mai mari de transport, acestea ar trebui să vă fie priorităţile pe următorii 5 ani, cele reale, care ţin cont de banii existenţi.

Puteţi să comentaţi orice dar de Bucureşti-Alexandria să nu vă atingeţi! Şi lăsaţi-o mai moale şi cu Centura de Sud a Bucureştilor; ce, nu mai au curvele unde să presteze? Ford şi Renault-Dacia să nu mai bocească; să pună mâna să-şi facă singuri drumuri, că d’aia-s mari!

Iar Vâlcea… Da’unde mai e şi Vâlcea? A, e aia cu Oltchimul? Păi, la ce o să le mai trebuiască autostradă?…

Notă: Sictir, bre!

Autostradă nu, cale ferată nu, Oltchim nu. Trebuie să ne mutăm din Râmnic?

Este o nebunie să faci autostradă pe Valea Prahovei şi nu pe Valea Oltului

Guvernul anunţă că amână cu aproape 10 ani construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu, cel mai important proiect de infrastructură pentru industria şi exporturile locale, şi alege construcţia unei autostrăzi „de weekend“.   

Surse oficiale din cadrul celui mai mare exportator român afirmă că decizia de a demara pro­iec­tul autostrăzii Co­mar­nic-Braşov şi de a amâna cu aproa­pe zece ani construcţia celei dintre Piteşti şi Sibiu afectează competiti­vi­tatea eco­no­mică a României şi trans­mite un semnal ne­gativ investitorilor.

„Este o nebunie să iei în discuţie competiţia dintre cele două artere. Guvernul ignoră faptul că pe Braşov nu este un traseu validat de UE şi ignoră faptul că traseul Piteşti-Sibiu face parte dintr-un coridor internaţional. Pro­misiu­nea făcută astăzi (ieri – n. red.) în Parlament cu privire la autostrada Pi­teşti-Râmnicu Vâlcea şi Vâlcea-Sibiu până în 2022 a fost făcută să ne astupe gura“, au declarat surse din cadrul uzinei Dacia. Lipsa unei autostrăzi pe Valea Oltului între Piteşti şi Sibiu costă uzina Dacia anual peste 10 mil. euro, în condiţiile în care costul pe fiecare maşină transportată la export creşte cu 60 de euro pe unitate.

Viteza medie comercială pe Valea Oltului este de 37 km/h, iar dacă ar fi autostradă, indiferent de traseu, cami­oanele ar putea circula cu 60-80 km/h, înregistrând atât o economie de timp, cât şi de bani.

„Când vorbim de Sibiu-Piteşti discutăm de un masterplan validat de UE. Discutăm de o soluţie cu finanţare 85%. Sunt studii făcute de fluxul de trafic pe cele două trasee. Sunt zilnic 50.000 de vehicule care tranzitează Va­lea Oltului şi 22.000 de vehicule pe Va­lea Prahovei. Se pot compara cele două valori? În plus, pe Valea Oltului sunt transporturile care susţin economia şi exporturile Româ­niei, în timp ce pe partea cealaltă sunt autoturisme care merg în vacanţă“, au spus sursele citate.

După ce în ultimele luni o serie de politicieni, printre care ministrul marilor proiecte de infrastructură Dan Şova, dar şi ministrul dezvoltării regionale Liviu Dragnea au spus că preferă construcţia autostrăzii Sibiu-Braşov-Ploieşti în detrimentul Sibiu-Piteşti, ieri guvernul a transmis, în mod oficial, că autostrada peste munţi Sibiu-Piteşti este un proiect pe care îl vede construit până în 2022. În schimb, guvernul şi-a planificat să finalizeze până în 2018 o autostradă pe ruta Sibiu-Braşov-Ploieşti, potrivit unui document publicat de guvern, intitulat „România 100“, cu trimitere la faptul că în 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire. Mai mult, guvernul vorbeşte acum despre o autostradă Piteşti-Râmnicu Vâlcea, ce ar urma să fie gata până în 2018, fiind finanţată din fonduri de coeziune şi din instrumentul Con­necting Europe Facility, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Porţiunea Sibiu-Râmnicu Vâlcea este pusă de guvern la capitolul „priorităţi până în 2022“, ceea ce înseamnă că autostrada peste munţi care ar trebui să ofere o alternativă pentru Valea Oltu­lui, considerată una dintre cele mai aglomerate şi periculoase din ţară, va fi gata peste aproape un deceniu.

(Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.12.2013)

Noua cale ferată rămâne ca-n tren?

Imagine
Inaugurat în anul 1989 în mare grabă deşi lucrările nu erau încheiate, acest tronson de cale ferată parte a unei linii care urma să lege oraşele Bucureşti şi Sibiu urmând Valea Oltului (scurtând cu 100km distanţa înregistrată în prezent), poate fi trecut cu uşurinţă la capitolul nereuşite feroviare ale statului român.
Încercările de a reconstrui acest tronson în anii 90 s-au dovedit a fi neinspirate, motivaţia principală fiind lipsa finanţării deşi autorităţile încheiaseră în acest sens un contract cu o firmă italiană pentru a finaliza aceste lucrări.
viaductÎncet şi sigur, tronsonul în cauză a devenit subiect electoral pentru tot felul de oameni politici care s-au perindat atât prin Parlament, prin Guvernul României sau la conducerea judeţului Vâlcea. În timp ce din lucrările (chipurile conservate!) au început să dispară tot felul de obiecte iar degradarea continuă…
Subiectul CF Vâlcele-Râmnicu Vâlcea revine în actualitate din când în când, însă fără să se mai pună accentul pe vechiul amplasament şi implicit pe lucrările deja efectuate.
Dincolo de dezamăgirea noastră, locală, iscată de dezinteresul statului pentru ceea ce înseamnă transport ecologic, ar trebui să existe un interes naţional pentru ca acestă linie să fie realizată (trenurile de marfă ar putea astfel să preia o parte din traficul coridorului IV).
Având însă în vedere opinia păguboasă că România nu va avea nevoie de o cale ferată care să scurteze o rută spre Vest atâta vreme cât are în planurile sale realizarea unei rute de mare viteză pe un alt traseu, rezultă că, în ceea ce priveşte Râmnicul Vâlcea, totul rămâne în continuare…ca-n tren!

Trandafirii Bulevardului

rm valcea

Cea dintâi amintire a mea despre Râmnic: trandafirii  rotofei şi delicaţi, crescuţi pe spaţiul verde al bulevardului Tudor Vladimirescu.

Veneam dinspre Gară, locul în apropierea căruia oprea pe atunci autobuzul de Bucureşti. Şi urcam spre o statuie albă (despre care aveam să aflu mai târziu că este Statuia Independenţei) profilată pe verdele des al unui deal (despre care aveam să aflu mai târziu că se numeşte Dealul Capela) în care părea că se înfige gâfâind bulevardul aproape pustiu. Cu geamantanul din vinilin maroniu şi o repartiţie la Consiliul Popular Judeţean Vâlcea, priveam curios şi oarecum dezorientat la o părticică din oraşul despre care nu ştiam mai nimic, în afară de o foarte aproximativă situare a lui pe malul Oltului, la graniţa dintre Muntenia şi Oltenia. Bucureştean cu asfalt în sânge, mai trecusem de două-trei ori pe aici, cu trenul care oprea un pic în vechea gară palid luminată din Râmnicu Vâlcea (şi de fiecare dată noaptea!…), în drum spre Sibiul de unde începeau invariabil traseele noastre prin Munţii Cibinului şi ai Lotrului.

Pentru mine, acele tufe de trandafiri înşirate printre castanii Bulevardului au rămas până azi imaginea cu care Râmnicul mi-a urat bun-venit şi în care nu credeam că voi rămâne mai mult de trei ani, perioada obligatorie a „stagiului în producţie”. Şi au trecut de atunci peste patruzeci de ani!

Ce „ghinion” am avut eu! Şi ce „ghinion” au toţi oamenii care nu s-au născut În Râmnic…