Cum s-ar putea construi în 6 luni Autostrada Piteşti-Sibiu

sibiu-pitesti-plan-oficial

Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Transporturilor de la Varşovia, Polonia a dat în folosinţă vreo 1500 km de autostradă în ultimii cinci ani, cu nimic mai prejos decât celebrele autostrăzi ale nemţilor. Într-un an şi jumătate, polonezii au făcut cam tot atâtea autostrăzi cât a făcut România în 24 de ani.

La ritmul lor de lucru, de 300 km de autostradă pe an, pentru un tronson cum e cel dintre Piteşti şi Sibiu, polonezilor nu le-ar trebui mai mult 6-7 luni să îl construiască.

Guvernului nostru îi vor trebui încă vreo 6-7 ani de aici încolo până să se apuce efectiv de lucrări. Cam aceasta e diferenţa dintre noi şi foştii tovarăşi de lagăr comunist, polonezii.

via Cum s-ar putea construi în 6 luni Autostrada Piteşti-Sibiu.

Anunțuri

După 20 (şi ceva) de ani…

Vechea „limbă de lemn a dispărut. Şi ce dacă? Azi ne depănăm amintirile cu noua „limbă de lemn”:

„Acolo era Statul Major ca să spunem aşa şi biroul meu de lucru, cel al noului premier, Petre Roman, cu Gelu Voican Voiculescu şi câţiva membri ai Guvernului care s-a constituit atunci, mai erau şi alţi câţiva care se aflau la conducere CFSN-ului, deci într-un grup aşa de vreo 15-20 de persoane cu care formam nucleul CFSN-ului şi al Guvernului. Cu toţii marcam în primul rând victoria revoluţiei române, schimbarea structurală a societăţii româneşti, trecerea de la un regim al dominaţiei unui partid, spre un regim democratic, pluralist, pluripartid, care se năştea sub ochii noştri. Pe 31 am semnat decretul cu privire la cadrul legislativ al constituirii de partide politice, care era practic expresia organizării democratice a societăţii româneşti” (Ion Iliescu despre Revelionul 1990)

Pentru majoritatea românilor, atmosfera primului Revelion liber a fost însă asta:

„Toţi spuneau că o s-o ducă mult mai bine, că o să mănânce mai bine, că o să aibă căldură. Era primul Revelion în care oamenii vorbeau cu drag gândindu-se că pot pleca în străinătate. Era un sentiment de eliberare chiar din acea închisoare numită România. Practic, pentru toată ţara, ieşirile în străinătate erau minuni. În acea noapte toată lumea era fericită, în afară de cei care îşi plângeau morţii.” (…)
„Toţi ne-am bucurat, oricât de nedumeriţi eram. Ulterior am înţeles şi cacealmaua. Noi am dat libertatea şi pe urmă ea a fost furată de linia a doua şi linia a treia din Partidul Comunist Român. La mine la bloc, lumea era înfricoşată de toată propaganda aia de diversiune la televiziune, care spunea să facă de pază la fiecare bloc şi la fiecare scară” îşi aminteşte Jean Ciochină, care avea 37 de ani la Revoluţie.

(Citeste mai mult: adev.ro/myogi6)

Autostradă nu, cale ferată nu, Oltchim nu. Trebuie să ne mutăm din Râmnic?

Este o nebunie să faci autostradă pe Valea Prahovei şi nu pe Valea Oltului

Guvernul anunţă că amână cu aproape 10 ani construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu, cel mai important proiect de infrastructură pentru industria şi exporturile locale, şi alege construcţia unei autostrăzi „de weekend“.   

Surse oficiale din cadrul celui mai mare exportator român afirmă că decizia de a demara pro­iec­tul autostrăzii Co­mar­nic-Braşov şi de a amâna cu aproa­pe zece ani construcţia celei dintre Piteşti şi Sibiu afectează competiti­vi­tatea eco­no­mică a României şi trans­mite un semnal ne­gativ investitorilor.

„Este o nebunie să iei în discuţie competiţia dintre cele două artere. Guvernul ignoră faptul că pe Braşov nu este un traseu validat de UE şi ignoră faptul că traseul Piteşti-Sibiu face parte dintr-un coridor internaţional. Pro­misiu­nea făcută astăzi (ieri – n. red.) în Parlament cu privire la autostrada Pi­teşti-Râmnicu Vâlcea şi Vâlcea-Sibiu până în 2022 a fost făcută să ne astupe gura“, au declarat surse din cadrul uzinei Dacia. Lipsa unei autostrăzi pe Valea Oltului între Piteşti şi Sibiu costă uzina Dacia anual peste 10 mil. euro, în condiţiile în care costul pe fiecare maşină transportată la export creşte cu 60 de euro pe unitate.

Viteza medie comercială pe Valea Oltului este de 37 km/h, iar dacă ar fi autostradă, indiferent de traseu, cami­oanele ar putea circula cu 60-80 km/h, înregistrând atât o economie de timp, cât şi de bani.

„Când vorbim de Sibiu-Piteşti discutăm de un masterplan validat de UE. Discutăm de o soluţie cu finanţare 85%. Sunt studii făcute de fluxul de trafic pe cele două trasee. Sunt zilnic 50.000 de vehicule care tranzitează Va­lea Oltului şi 22.000 de vehicule pe Va­lea Prahovei. Se pot compara cele două valori? În plus, pe Valea Oltului sunt transporturile care susţin economia şi exporturile Româ­niei, în timp ce pe partea cealaltă sunt autoturisme care merg în vacanţă“, au spus sursele citate.

După ce în ultimele luni o serie de politicieni, printre care ministrul marilor proiecte de infrastructură Dan Şova, dar şi ministrul dezvoltării regionale Liviu Dragnea au spus că preferă construcţia autostrăzii Sibiu-Braşov-Ploieşti în detrimentul Sibiu-Piteşti, ieri guvernul a transmis, în mod oficial, că autostrada peste munţi Sibiu-Piteşti este un proiect pe care îl vede construit până în 2022. În schimb, guvernul şi-a planificat să finalizeze până în 2018 o autostradă pe ruta Sibiu-Braşov-Ploieşti, potrivit unui document publicat de guvern, intitulat „România 100“, cu trimitere la faptul că în 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire. Mai mult, guvernul vorbeşte acum despre o autostradă Piteşti-Râmnicu Vâlcea, ce ar urma să fie gata până în 2018, fiind finanţată din fonduri de coeziune şi din instrumentul Con­necting Europe Facility, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Porţiunea Sibiu-Râmnicu Vâlcea este pusă de guvern la capitolul „priorităţi până în 2022“, ceea ce înseamnă că autostrada peste munţi care ar trebui să ofere o alternativă pentru Valea Oltu­lui, considerată una dintre cele mai aglomerate şi periculoase din ţară, va fi gata peste aproape un deceniu.

(Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.12.2013)

Noua cale ferată rămâne ca-n tren?

Imagine
Inaugurat în anul 1989 în mare grabă deşi lucrările nu erau încheiate, acest tronson de cale ferată parte a unei linii care urma să lege oraşele Bucureşti şi Sibiu urmând Valea Oltului (scurtând cu 100km distanţa înregistrată în prezent), poate fi trecut cu uşurinţă la capitolul nereuşite feroviare ale statului român.
Încercările de a reconstrui acest tronson în anii 90 s-au dovedit a fi neinspirate, motivaţia principală fiind lipsa finanţării deşi autorităţile încheiaseră în acest sens un contract cu o firmă italiană pentru a finaliza aceste lucrări.
viaductÎncet şi sigur, tronsonul în cauză a devenit subiect electoral pentru tot felul de oameni politici care s-au perindat atât prin Parlament, prin Guvernul României sau la conducerea judeţului Vâlcea. În timp ce din lucrările (chipurile conservate!) au început să dispară tot felul de obiecte iar degradarea continuă…
Subiectul CF Vâlcele-Râmnicu Vâlcea revine în actualitate din când în când, însă fără să se mai pună accentul pe vechiul amplasament şi implicit pe lucrările deja efectuate.
Dincolo de dezamăgirea noastră, locală, iscată de dezinteresul statului pentru ceea ce înseamnă transport ecologic, ar trebui să existe un interes naţional pentru ca acestă linie să fie realizată (trenurile de marfă ar putea astfel să preia o parte din traficul coridorului IV).
Având însă în vedere opinia păguboasă că România nu va avea nevoie de o cale ferată care să scurteze o rută spre Vest atâta vreme cât are în planurile sale realizarea unei rute de mare viteză pe un alt traseu, rezultă că, în ceea ce priveşte Râmnicul Vâlcea, totul rămâne în continuare…ca-n tren!

Dorel scuipăciosul

poartasarutului

Mă aştept ca un tembel să rupă oricând o reţea de alimentare a unui oraş întreg şi să lase sute de familii fără apă.

Nu mai mă miră că un „haiduc” guvernamental semnează nu ştiu ce contract păgubos pentru care noi plătim cât nu face iar pe el îl doare în bască.

Nu mă surprinde că ni se spune cum creşte drăguţul nostru nivel de trai şi, când mă uit pe facturile (care oricum le-aş răsuci), mai toate arată invers.

Dar să vină nişte oameni ai muncii, hotărâţi şi dotaţi cu de toate în afară de creier, şi să scuipe (sub presiune!) pe Brâncuşi la preţul de 370.000 de lei, la asta nu mă aşteptam! (http://goo.gl/2E3B20) Mai ales că sensibila operaţie se face cu binecuvântarea specialiştilor din cel mai cult minister.

„Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuşi din Târgu Jiu, a fost deteriorată în timpul procesului de restaurare. Monumentul a fost spălat cu jet de apă şi a devenit galben, după ce sărurile de fier au ieşit la suprafaţă, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, potrivit Realitatea.net. Restaurarea a fost realizată de firma Grup Corint din Alba Iulia (…).

Apropo, care este pluralul de la Dorel?

GFR, Guvernul şi purceaua moartă

Nu sunt economist (cu atât mai puţin „macro”). Nu sunt analist politic, ceea ce îmi oferă un atu substanţial în faţa lui Ciuvică, Pora sau Tatoiu. Dar trăiesc pe aici, prin zonă, de două mii de ani.

Nu e nevoie să ai studii de specialitate ca să-ţi dai seama că, în România de azi, purceaua e moartă în coteţ, cu curul în uşă! De un parexamplu:

„(…) Eşecul vânzătorului de a obţine o prelungire a termenului de finalizare a tranzacţiei, astfel încât acesta să permită obţinerea avizului Consiliului Concurenţei (…) face acum imposibilă încheierea în bune condiţii a privatizării şi desfiinţează contractul de plin drept” (Comunicat al GFR),

GFR, adică Grupul Feroviar Român, adică scormonitorul prin fier vechi Gruia Stoica, cu nimic mai prejos decât Dan Diaconescu-Oltchim, scormonitorul prin dejecţii mediatice, joacă şi el o tarantelă cu guvernul României. Iar guvernul nostru ce face? Participă la curse de karturi, la pupări de moaşte sau la show-ri (care tot a nişte pupături aduc!).

Nu soarta CFR Marfă este hotărâtoare pentru România. Şi nici grija pentru viitorul lui Gruia Stoica nu mă bântuie. Însă vestea reprezintă pentru mine, simplu cetăţean, bomboana pe coliva ţării, ultima măsură a impotenţei unui guvern venit pe val şi înecat doar într-un singur an şi jumătate în propria aroganţă incompetentă. Timpul a trecut, „dreptatea până la capăt” s-a lăsat aşteptată, nimeni nu plăteşte pentru nimic, lucrurile merg în continuare prost, incompetenţa s-a încetăţenit ca politică de stat,speranţele se descos şi crapă pe la toate încheieturile.

Când se mai aude pe la colţuri şi că Remus Vulpescu, D.J.-ul falimentării previzibile a Oltchimului, ar putea fi noul ministru al Economiei, succesorul Varujanului Vosganian, chiar că îţi vine să o dai naibii de democraţie şi să pui mâna pe par!