Minţiţi-ne mai elegant!

Minciuna nu stă la masă doar cu Regele, minciuna e mai democrată decât am bănui.

Falsele argumente, aduse în sprijinul unor investiţii profitabile (material sau electoral) numai pentru unii, duc în general la false rezolvări urbanistice care ating, mai devreme sau mai târziu, întreaga comunitate.

  • Construcţia River Plaza Mall (18 milioane euro, investiţie privată) va asigura o parcare subterană în subsolul propriu.

Parcarea s-a realizat…pe domeniul public.

  • Podul Carol I (13 milioane lei), aşezat la doar 90 de metri de Podul Vinerii Mari, va descongestiona circulaţia în Centru şi este vital pentru axa nord-sud a traficului în zona central-comerciala a Ramnicului. „Va fi un pod de maximă importanţă pentru fluidizarea traficului şi va realiza un inel de giraţie cu ce avem in prezent”.

Vital? Mai vitală era construirea unor parcări supra sau subterane şi descongestionarea străzii Carol de maşinile aşezate pe trei rânduri… Giraţie? Poate în capul investitorului.

  • Pasajul peste calea ferată (24 milioane lei) va fluidiza circulaţia pe axa nord-sud a oraşului. Durata de execuţie este de 12 luni.

Nu va fluidiza nimic, până la executarea bretelelor de acces şi a legăturii cu zona de nord.

  • Zona Centrală, între Cozia şi Parcul Mircea cel Bătrân (65 milioane lei), va fi restructurată şi ridicată la nivelul unui oraş european.

Zona ar fi şi în prezent „la nivelul unui oraş european”, cu costuri minime, dacă s-ar repara şi s-ar reface/înlocui finisajele depreciate moral, deteriorate firesc de trecerea timpului.

  • Pizza OK, Jet Set şi Magazinul Billa vor avea caracter provizoriu, cu o durată de funcţionare limitată.

Rămâne cum am stabilit!…

Anunțuri

Râmnicul, un oraş fără noroc?

„Norocul şi-l face omul.” Despre un oraş nu se spune nimic în zicerea asta!

Este demoralizant să constat că imaginea actuală a Râmnicului nu este cea pe care mi-o imaginam în urmă cu patruzeci de ani, atunci când descoperisem, oarecum surprins, sentimentalul, patriarhalul şi parfumatul oraş de sub Capela. Acesta începea să îmbrace straiele incomode şi cam strâmte ale unei proaspete capitale de judeţ, imediat după invazia de salopete muncitoreşti ale Combinatului pe care micul târg patriarhal se străduia, gâfâind, să le adăpostească şi să le asimileze.

Anii au trecut.

Mai întâi, socialismul a dărâmat şi ceea ce merita păstrat.

Odată cu locuinţele insalubre şi peticite, cu rufe întinse dezinvolt şi trai „la comun”,  au dispărut şi casele cu arhitectură spumoasă care reprezentau mândria şi istoria oraşului. Au dispărut grădinile îngrijite părinteşte, florile rostuite cuminte în marginea străzilor şi, mai cu seamă, sentimentul râmnicenilor de apartenenţă la un spaţiu mândru de tihna lui seculară. În locul lor, din necesitate şi cu o altă filozofie a locuirii, au apărut blocurile noi. Mai frumoase sau mai urâte, după cum au fost „indicaţiile” de sus şi după cum ne-am priceput noi, arhitecţii (pe atunci) tineri ai Vâlcii.

Apoi a năvălit capitalismul. Care a construit şi ceea ce nu trebuia construit.

Un Mall cu o prezenţă şocantă, aşezat exact acolo unde nu trebuia, pus în locul unui hotel prevăzut în mai toate documentaţiile de urbanism premergătoare. Un pod inutil peste Olăneşti care nu face decât să complice mai abitir o circulaţie şi aşa complicată. Un pasaj ghebos peste o cale ferată din ce în ce mai puţin folosită. O Billa, conservă roşie care, în alte oraşe, şi-ar fi găsit locul departe de centru. În sfârşit, construcţii (plicticoase, atunci când nu sunt obraznice) înşurubate între blocuri, autorizate fără noimă pe terenuri retrocedate fără noimă.

Cine e de vină?

Se spunea odată că acumulările cantitative duc la salturi calitative. Nu cred. Salturile pot fi spre înălţimi dar şi în gol.

Nu cumva Râmnicul este un oraş lipsit de noroc, intrat pe o spirală fără sfârşit, lustruită de o administraţie arogantă, de investitori grobieni, de locuitori dezinteresaţi şi, mai abitir, de o lipsă de viziune generalizată?

Se lasă seara peste Râmnic. Pe urmă, noaptea.

CPL
Foto: Marius Crimu

Grevişti de la Oltchim în greva foamei în faţa Prefecturii. Borduri strâmbe, vopsite cu îndârjire, alb şi negru. Străzi ocupate de maşini parcate în toate poziţiile. Şleauri şi asfalt lăsat, gropi în care îţi rupi maşina. Balcoane închise în fel şi chip, după mintea fiecăruia. Rahaţi de câine uscându-se în mijlocul trotuarului. Un Olăneşti negru şi plictisit, târându-se spre Olt, între două viituri mai de doamne-ajută. Maşini scumpe şi nătărăi conducându-le cu tupeu. Pieţe pline de comercianţi trăind de douăzeci de ani din specularea celor care produc şi a celor care cumpără, deopotrivă. Vitrine astupate şi faţade oarbe. Cozi la Casa de pensii. Blugi mulaţi, gel şi telefoane mobile. Bătrâni prost îmbrăcaţi discutând focos politică şi trecându-şi, de la unul la altul, acelaşi ziar. Zilele Râmnicului. Fabrici dispărute, tăiate şi demolate. Festivaluri şi procesiuni solemne (cei graşi în faţă, urmaţi de o mulţime slăbănoagă). Cenacluri, forumuri şi diplome trase la xerox. Dughene second hand de lux. Spălătorii auto. Două bile în centru: Mall şi Billa. Statui de o aberantă naivitate sau cu misterioase înţelesuri. Poduri construite fără cap şi fără rost. Ţigani răcnind înjurături, adunaţi în stoluri negre lângă Mall. Apartamente de vânzare. Şomeri şi disperato-disponibilizaţi. Saloane de jocuri, păcănele şi case de pariuri. Ruine insalubre în centrul oraşului. Dealul Capela, peturi aruncate şi gunoi uitat de vreme. Şantiere fără sfârşit. Expoziţii. Elevi pendulând între şcoală şi bar. Aceiaşi conducători guralivi şi promisionari, vânzând iluzii unor alegători fără iluzii. Spaţii verzi lovite de calviţie. Pupincurism şi invective. Terase deschise, terase închise, vodcă şi gintonic.

Peste toate astea, în Râmnic se lasă seara…

O bilă imobilă

img334v

Niciun profesor din „Ion Mincu” nu ne-a spus la vreun curs că urbanismul se dirijează după interese pur comerciale, că terenurile libere dintr-un oraş se ocupă după cursul de schimb al dolarului la un anumit moment sau că voinţa investitorilor este lege pentru stabilirea priorităţilor comunităţilor locale. Am crezut mereu că la baza dezvoltării unei localităţii stau cu totul alţi factori decât adaosul comercial practicat la ciorba de burtă.

Aşadar, la vremea respectivă am crezut iar că amplasarea „conservei” Billa în centrul oraşului este o eroare urbanistică trecătoare. Înghiţind acea pilulă amară m-am amăgit cu ideea că structura metalică, blindată ca un Panzer de jucărie, răsărită pe un teren valoros, oferea oricând şansa de a fi demontată şi mutată relativ uşor. Pentru că terenul era destinat (cu argumentele solide ale specialiştilor şi un Plan urbanistic zonal, aprobat de un Consiliu local) unui Centru cultural reprezentativ care să grupeze – în jurul unui spaţiu public deschis cetăţeanului –  cele mai importante instituţii ale oraşului, de la Primărie până la Teatru, galerii de artă, pasaje comerciale pietonale, etc.

Timpul a trecut şi conserva s-a „implementat” ca un coş pe faţa oraşului. Un fund roşu de maimuţă neruşinată, întoarsă cu spatele spre cei care-i trec prin preajmă.

În acest timp am ajuns chiar să croim viitoarea zonă centrală cu grija de a nu deranja cumva dejecţia prin care investitorul „strategic” îşi umple, cu asupră de măsură, teşchereaua.

Vin chinezii?

În China, Guvernul român va propune companiilor chineze şi realizarea în parteneriat public-privat a autostrăzii Sibiu-Piteşti, investiţie în valoare estimată de 3,2 miliarde euro, au declarat sursele citate. (via EuroUrbanism)

Vîlceni, vi se pregăteşte ceva: vin chinezii! Ca urmare, Billa de pe bulevardul Vladimirescu se transformă în Dragonul roşu şi toate fetele de la Salcie vor avea tenişi!