Manual de transformare a unei țări fără datorii într-o colonie

Un punct de vedere care cred – cu tristeţe – că ar trebui luat în seamă.

„Aranjezi imediat după lovitura de stat (pe care fraierii o s-o numească multă vreme revoluție) să vină la conducere niște fraieri pofticioși care pentru un tablou în plus și-un cont în Elveția sunt dispuși s-o vândă și pe mă’sa.

Le spui proștilor că industria lor chimică e de rahat, că sunt înapoiați rău și le promiți două bax-uri de Bonibon dacă te lasă s-o manageriezi tu, faci privatizare Mebo până le piere cheful de întreprinzător;

Le iei băncile și apoi le instruiești să le dea fraierilor credite cu buletinul pentru orice, apartamente, mașini (produse tot de tine, în vest), smartfoane, cizmulițe dă vară, alte acareturi la Mall, le dai cât de mult pot ei hali rahat monden din reviste gen Click și Libertatea, emisiuni “care te râzi” cu Capatos, Acces din rect și “Fraierii are talent dacă și câinii are talent”. Aici nu trebuie să precupețești vreun efort, că dacă fraierii n-au ce comenta la muncă, s-ar putea, ai dreacului, să se apuce de făcut ceva și asta nu e bine;

Le spui fraierilor că s-ar putea să-i atace nepoții lui Gingis Han, că trebuie musai să intre într-o alianță armată, le iei armata din țară, să nu cumva să o folosească vreunu’, Doamne-ferește, la păzit infrastructura feroviară și combinatele de furatși de evaziunea fiscală cu produse petroliere și-o trimiți cică la instruire cât mai departe, la unde a înțărcat mutu (nu fotbalistul) iapa , prin Afganistan, să-l apere pe dracu’ de tac’su. În prealabil le desființezi și diviziile de geniu, alea cu care fraierii au construit Transfăgărășanul, să nu-i încurce cumva pe cei de la Lena Construciones, în cele 24 de luni cât se screm să construiască un amărât de pasaj;

După ce le-ai făcut fraierilor burta mare de chipsuri, bere și Orice-Cola și-ai obișnuit pițipoancelor fraierilor că nu mai poa’ să trăiască dacă părul lor “n-are volum”, începi să racolezi forța de muncă și-o aduci la tine în țară unde-o plătești cum se cuvine, și din ăia de high-tech dar și căpșunari. Asta din două motive, ca să scazi presiunea șomajului de pe umerii guvernanților, să nu care cumva să le dea prin gând să facă locuri de muncă și ca să fii sigur că fraierii, dacă vor să deschidă iar vreo uzină, să lucreze doar cu pensionarii, ăia care se încăpățânează să mai trăiască după toate reformele în sănătate sau cu puștanii care au terminat bacalaureatul și care nu știu nici să schimbe vreo siguranță însă manevrează la perfecțiune smarfonu’

Ignori complet (ba chiar îi dai și două peste bot) specialiștii care încearcă să-i lămurească pe conducătorii fraierilor că avem o groază  de rezerve pe care toți se fac că nu le văd;

Pune-i pe reprezentanții fraierilor să semneze înțelegeri europene că trebuie musai să se transforme în paradisul energiei verzi, pune-i să ridice moriști de vânt peste tot și să plătească toate investițiile astea în timp ce termocentralele și hidrocentralele lor se duc pe apa sambetei;

Dacă le-a mai rămas fraierilor cumva vreo urmă din industria chimică, de-alde OltChim cumva, bag-o în faliment, ca să fii sigur că țara asta nu mai are nevoie de gaze naturale decât puțin pentru brichetele fumătorilor și cât să se încălzească fraierii iarna;

Te faci că faci niște prospecțiuni (aiurea, tu știai de mult ce-i acolo) prin Marea Neagră și afli că poți scoate de acolo la gaze naturale de n-are ce să facă toată România cu ele;

Prostești pe proști zicându-le că le pune Dumnezeu mâna în cap și-o să treacă pe la ei o mare conductă, Nabucco, care ar urma să-i aprovizioneze cu gaz natural ieftin (la ce dracu’ le-o mai fi trebuind, nu știu);

Liberalizează prețul la gaze pe piața internă (că industrie care să mai profite de chestia asta nu mai există) pentru ca nu cumva să guițe vreun fraier atunci când o să le dai gazele pe piața externă la ce preț vrei tu;

Ce să vezi, când începe Exxon să scoată gazu’ din Marea Neagră, țop, o să fie pe-aproape și-o conductă să-l trimită în afară, că în România el mai e la fel de util românului precum îi este mortului util un abonament la sala de forță. Și iacătă ce frumos devine România exportatoare de gaze naturale, alea pe care Putin le dădea cam scump vesticilor care o să le ia acum mai ieftin de la niște fraieri.

Noi am ajuns de abia pe la punctul 8,9 … ORICE ASEMANARE CU REALITATEA ESTE PURA ASEMANARE!”

(Sursa: http://goo.gl/AQeEZq)

Alesul meu: Valea!

Eu unul, alegător, mi-aş dori să trimit în Parlamentul European pe următorii:

– pe Gogu de la Sculărie, acum dând muştele afară din barul de la colţul uliţei;
– pe Vasile şi Tanţa, soţi cu patru copii, ambii şomeri de la Oltchim;
– pe Vetuţa, mama unei fete în clasa a treia care face zece kilometri pe jos la dus şi zece la întors, până la şcoala din sat;
– pe Costel, plecat de opt ani în Spania, la fugărit căpşuni;
– pe Mişu, căruia apele i-au luat toată gospodăria, pentru a patra oară;
– pe nea Fane, veteran de război, cu o pensie despre care îi e ruşine să povestească cuiva.

Şi, ca bonus, aş mai vrea să îi trimit în Parlamentul European şi pe următorii:

– pe Cicy, invitata permanentă la emisiuni de noapte (şi nu numai) care ne povesteşte despre silicon şi botox şi hialuronic şi hăndrălăi;
– pe Mimy cea blondă care îşi va da pentru a treia oară bacul;
– pe Tavy, băiatul de băiat, cu maşină de 150.000 de euro şi părinţi bazaţi;
– pe Dorel, buldozeristul naţional;
– pe Saveta, cea care a votat mereu pe bază de găleţi, mălai şi ulei.

Deoarece niciunul dintre cei menţionaţi nu şi-au manifestat însă intenţia de a candida (iar nea Fane, între timp, a „ieşit din sistem”), nu-mi rămâne decât să merg la urnă şi să votez cu singurul candidat valabil. Care se numeşte „Valea, obrăznicăturilor!”.

Vâlcea, dormi liniştită! Nu te mai deranjează nici fluier de locomotivă, nici gaze de eşapament!

Dacă vreţi să mai aveţi industrie auto în România, dacă vreţi ca aceasta să prospere, dacă vreţi ca viitoarele investiţii ale Dacia şi Ford să fie făcute în România, iar nu în alte ţări, dacă vreţi ca zecile de producători de subansamble să nu închidă fabricile şi să se mute mai la Vest, atunci faceţi cu prioritate autostrada Piteşti – Sibiu. Terminaţi mai întâi autostrada Sibiu – Nădlac, ca să nu mai mergem pe bucăţele de autostradă, apoi începeţi şi terminaţi Centura de Sud a Capitalei. Abia apoi uniţi Ploieştiul de Braşov şi, dacă vă mai rămân bani, şi de Buzău. Acolo sunt fluxurile cele mai mari de transport, acestea ar trebui să vă fie priorităţile pe următorii 5 ani, cele reale, care ţin cont de banii existenţi.

Puteţi să comentaţi orice dar de Bucureşti-Alexandria să nu vă atingeţi! Şi lăsaţi-o mai moale şi cu Centura de Sud a Bucureştilor; ce, nu mai au curvele unde să presteze? Ford şi Renault-Dacia să nu mai bocească; să pună mâna să-şi facă singuri drumuri, că d’aia-s mari!

Iar Vâlcea… Da’unde mai e şi Vâlcea? A, e aia cu Oltchimul? Păi, la ce o să le mai trebuiască autostradă?…

Notă: Sictir, bre!

Viorel Catarama si tactica pamantului parjolit

Un eveniment: pe site-ul Primăriei (http://www.primariavl.ro/) au apărut fotografiile spectaculoase făcute din cer de pilotul Marius Crimu în octombrie 2012!

Văzut mai de sus decât de pe Capela sau Cetăţuia, Râmnicul arată interesant şi surprinzător de bine.

Dar trei imagini (pe care le reproduc în continuare şi pentru care mulţumesc autorului!) sunt sugestive pentru ceea ce s-ar putea să ne aştepte în viitorul nu prea îndepărtat. Dacă privatizările noastre originale vor continua cu aceeaşi lipsă de răspundere a celor puşi să ne apere averea, nu să ne-o toace cu nesimţire şi „argumente economice”.

Este vorba de zona fostului CPL (Combinatul pentru Prelucrarea Lemnului), devenit mai apoi „Carpatina”, devenit în cele din urmă un teren de pe care a fost ras tot ce altădată producea din plin şi care adunase în jur un întreg cartier cuprinzând locuinţele celor ce îşi luau salariile de aici. Acum, după ce „investitorul strategic” şi-a realizat din plin obiectivele demolând o întreagă platformă industrială fără a lăsa nimic în loc, locuinţele s-au transformat în spălătorii auto.

Mica noastră Hiroshimă… Singuraticul turn de apă, încă în picioare, din nu ştiu ce motiv, e tot ce a rămas din halele de altădată. Şi poate că ar trebui transformat iute, până când nu se prăbuşeşte şi el, într-un Monument al privatizării sau al economiei româneşti aflate într-o tranziţie fără sfârşit…

Nu vreau să cred că, peste câţiva ani, aceeaşi imagine dezolantă ar putea fi înregistrată, cu ocazia altui zbor temerar, deasupra Platformei „Oltchim”!…

Atenţie! Indiferent de justificările celor de sus (nu din cer!), acesta nu este oraşul pe care ni-l dorim şi nici ţara la care încă mai visăm!

(Mai mult la: http://goo.gl/Qhc7Ox)

Ruşinică! (Combinatul cel plin de şefime)

12 directori de divizie, şase directori de direcţie, un director general adjunct tehnic producţie, un director general adjunct operaţiuni şi directorul general. Aceasta este organigrama stufoasă a conducerii combinatului muribund, care, înainte de a intra în comă, nu avea mai mult de 14 directori. La recenta vizită la această companie a ministrului economiei, Andrei Gerea, Sindicatul Liber Oltchim i-a cerut printr-un memoriu să stopeze desfrâul: “Vă solicităm reducerea de directori de la 21 la maximum opt. Directorii să nu mai aibă la dispoziţie autoturisme proprietate Oltchim (este de neconceput, de exemplu, ca directorul de la resurse umane să aibă la dispoziţie autoturism pentru navetă)”. (…) Printre căpuşele politice ale insolventei Oltchim se află şi Spiru Ciobescu Laurenţiu Armand, uns, recent, director general adjunct operaţiuni al Oltchim. Acesta deţine, în conducerea companiei, funcţia a doua, după directorul general, alături de directorul general adjunct tehnic producţie. Ce l-a recomandat pe Ciobescu la o funcţie atât de mare în Oltchim? Probabil vocea şi talentul său din campania electorală a liberalilor, în niciun caz experienţa în domeniul petrochimiei, deoarece până nu demult Ciobescu a lucrat la firma SC Magic Tic-Tac SRL din Râmnicu Vâlcea, al cărei obiect de activitate este comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun. La Oltchim, Spiru Ciobescu Laurenţiu Armand nu o duce bine singur, ci alături de consoartă, Felicia Spiru Ciobescu, angajată tot graţie talentului politic în funcţia de şef divizie financiară, cu cinci oameni în subordine. Printre paraşutaţii politici ai PNL se mai află şi Mardare D. Dana Maria, pe funcţia de director resurse umane, care se bucură de un regim privilegiat: face naveta la serviciu cu maşina Oltchim. Panoplia directoriadei politice este completată de Marius Giuran, director divizie achiziţii, asociat şi acţionar la mai multe societăţi comerciale, dar şi la Fondul Proprietatea, precum şi de Mihai C. Munteanu, director comercial din al cărui CV se poate reţine doar funcţia de director executiv la Asociaţia Uniunea Naţională a Mediatorilor. Numai bun pentru funcţia de director comercial!  (Sursa: Indiscret în Oltenia – http://goo.gl/cfRJwe)

Cei „2.339 de angajaţi care vin zilnic la serviciu şi nu au nicio vină că la Oltchim se lucrează la 15-20 % din capacitate” şi „nu şi-au luat salariile de trei luni” nu au nimic de spus?

Să fiu sincer, mi se pare că – după modul în cere (nu) acţionează – sindicatele Oltchimului nu sunt decât o supapă prin care se detensionează situaţiile critice. Sper să mă înşel!…

Update 28.11.2013: „Preşedintele sindicatului liber Oltchim Mihai Diculoiu s-a înscris în PDL şi va fi ales mâine vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Vâlcea. Astfel, Diculoiu intră oficial în opoziţie faţă de guvernarea USL, mutare cu implicaţii majore asupra mişcării sindicate de la Oltchim. PDL a vrut să ţină secretă înţelegerea cu Mihai Diculoiu pentru a o prezenta mâine ca pe o surpriză majoră. Este de urmărit cum vor primi sindicaliştii această veste.” (http://www.criterii.ro/index.php/en/valcea/8009-bomba-zilei-mihai-diculoiu-vicepresedinte-pdl-valcea)

De unde şi vorba „Bravo, Mişule! Halal să-ţi fie!”

Deşteaptă-te, române! (Istorie recentă)

În iunie 1966, Nicolae Ceauşescu a fost prezent în judeţul Vâlcea pentru a vizita combinatul Oltchim. Data vizitei a coincis cu împlinirea a 118 ani de la izbucnirea Revoluţiei Paşoptiste. Ştiut fiind faptul că în 1848, în Râmnicu Vâlcea, s-a cântat pentru prima oară imnul „Deşteaptă-te, române!”, vâlcenii au ţinut să-i facă lui Ceauşescu o primire mai puţin obişnuită.

Petre Purcărescu, directorul Muzeului de Istorie din Vâlcea din acea perioadă, s-a gândit să reconstituie momentul din vara anului 1848, când generalul Gheorghe Magheru, comandant al trupelor revoluţionare din Ţara Românească, şi-a aşezat tabăra pe câmpul de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea, aproape de locul unde s-a construit, un secol mai târziu, combinatul Oltchim. Acesta propusese şi să se intoneze „Deşteaptă-te, române!”, cântec interzis însă în perioada comunistă. Iniţial, cea de-a doua propunere a fost respinsă.

„A fost o şedinţă la partid despre cum să organizăm primirea lui Ceauşescu. Eu am propus să reorganizăm tabăra lui Magheru şi toată lumea a fost de acord. Am făcut un plan, l-am trimis la Comitetul Central, dar nu ne-au aprobat şi intonarea imnului de acum al României. Aprobarea nu ni s-a dat în scris ci, abia când coloana oficială în care se afla Ceauşescu a ajuns la Drăgăşani, am primit mesaj telefonic că este de acord să cântăm”, spune Petre Purcărescu.

Pentru primirea lui Nicolae Ceauşescu s-au făcut repetiţii timp de nouă zile, în intervalul 07.00-13.00. Pentru intonarea imnului „Deşteaptă-te, române!”, mulţimea strânsă pe câmpul de la Râureni a avut foarte puţin timp la dispoziţie pentru a repeta.

“Am repetat două ore până să vină Ceauşescu. S-a făcut apel la populaţia prezentă care ştia să cânte „Deşteaptă-te, române!” şi o doamnă doctor, de la Govora, a venit la microfon şi a început să cânte până când au învăţat toţi”, mai spune profesorul Purcărescu.

Momentul când s-a cântat „Deşteaptă-te, române!” a fost unul extrem de emoţionant pentru toţi cei prezenţi, mai ales că în 1966 era un cântec interzis. Reacţia lui Nicolae Ceauşescu din acel moment a fost surprinzătoare pentru mulţi dintre cei prezenţi pe câmpul de la marginea Râmnicului.

„Când a venit Ceauşescu, eu am prezentat tabăra şi apoi l-am invitat şi pe el să vorbească la microfon. Atunci am realizat că Ceauşescu nu e un om prost, că are o memorie formidabilă. El a reprodus aproape tot discursul meu, a reţinut tot ce am spus eu cu puţin timp înainte. Am trecut apoi la intonarea imnului „Deşteaptă-te, române!”. Când a auzit imnul, Nicolae Ceauşescu s-a ridicat în picioare şi a început să cânte cu noi. Nu ştia toate versurile, dar se străduia să cânte. Acela a fost momentul când s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te, romane!” în timpul regimului comunist”, povesteşte fostul director al Muzeului Judeţean Vâlcea.

Pentru reconstituirea taberei militare din 1848, la marginea oraşului s-au strâns peste 10 000 de oameni şi aproape 800 de militari din Vâlcea şi Argeş.

„Reconstituirea a fost cât se poate de adevărată. Noi am făcut un ring, am pus căruţe circular ca să se poată lupta. S-au adus căruţe din raionul Horezu- Târgu Jiu. N-am avut tunuri, dar am avut cavalerie, am avut corturi, un plan de luptă şi 800 de militari din garnizoana Piteşti şi două şcoli de ofiţeri. Ei au fost îmbrăcaţi în haine militare de la 1848. Pentru asta, ne-am dus la Buftea şi am luat toate costumele folosite în filmul “Tudor Vladimirescu”. În data de 11 iunie, pe câmpul de la Stolniceni au mai fost prezenţi peste 10 000 de oameni din tot judeţul. Au venit cum au putut, pe jos, cu maşinile şi căruţele”, îşi aminteşte profesorul Petre Purcărescu.

(Mai mult: adev.ro/mvjnqt)

Crepuscul de Râmnic

Dacă aş fi întrebat de cineva din afară despre principala suferinţă a Râmnicului, aş răspunde fără să stau prea mult pe gânduri: „Lipsa perspectivei”.

După ani de siluire şi des-fiinţare, urbea şi-a uitat repede trecutul şi nu a mai ştiut să pornească motoarele capabile să îi schimbe destinul şi să-l ducă într-o direcţie favorabilă. De la „oraşul Domniei sale Mircea” a devenit „oraşul pensionarilor”, s-a transformat apoi în „oraşul-dormitor” al Platformei chimice. Şi acum nu mai ştie ce este!  Trăim aşadar într-un oraş care nu îşi întrevede viitorul, care nu ştie ce vrea şi în ce direcţie se îndreaptă. Care nu reuşeşte să îşi facă bine, lui şi, prin el, locuitorilor săi. O operaţie estetică nereuşită i-a îndreptat brutal ridurile deformându-i însă grotesc muşchii feţei. Intervenţiile ulterioare au fost superficiale, răul era făcut şi micile ajustări nu i-au eliminat rictusul. Aşadar, o nouă identitate se aşteaptă căutată.

În ceea ce-i priveşte pe cetăţeni, dispariţia operatorilor economici cu care oraşul se obişnuise (Carpatina, Vâlceana, etc) şi care, pe foarte mulţi îi adusese prin aceste locuri, la care se adaugă atât de probabila desfiinţare a Oltchimului, nu le lasă vreo speranţă. Aceasta şi datorită lipsei unei alternative valabile la care au tot dreptul şi pe care guvernanţii (de la toate nivelurile) ar cam fi datori să le-o ofere.

Însă oraşului îi lipseşte altă perspectivă: cea a dezvoltării sale viitoare ca localitate, în contextul regional, naţional, european (din nefericire atât de nesigur!).

Cred că Râmnicul a ajuns la crepuscul. Crepusculul este definit ca o lumină difuză care se răspândeşte după apusul soarelui sau înainte de răsărit. Depinde de noi toţi să situăm Râmnicul într-una dintre perioadele favorabile şi să descoperim în prezent ceea ce se întrevede ca posibil şi realizabil în viitor.

GFR, Guvernul şi purceaua moartă

Nu sunt economist (cu atât mai puţin „macro”). Nu sunt analist politic, ceea ce îmi oferă un atu substanţial în faţa lui Ciuvică, Pora sau Tatoiu. Dar trăiesc pe aici, prin zonă, de două mii de ani.

Nu e nevoie să ai studii de specialitate ca să-ţi dai seama că, în România de azi, purceaua e moartă în coteţ, cu curul în uşă! De un parexamplu:

„(…) Eşecul vânzătorului de a obţine o prelungire a termenului de finalizare a tranzacţiei, astfel încât acesta să permită obţinerea avizului Consiliului Concurenţei (…) face acum imposibilă încheierea în bune condiţii a privatizării şi desfiinţează contractul de plin drept” (Comunicat al GFR),

GFR, adică Grupul Feroviar Român, adică scormonitorul prin fier vechi Gruia Stoica, cu nimic mai prejos decât Dan Diaconescu-Oltchim, scormonitorul prin dejecţii mediatice, joacă şi el o tarantelă cu guvernul României. Iar guvernul nostru ce face? Participă la curse de karturi, la pupări de moaşte sau la show-ri (care tot a nişte pupături aduc!).

Nu soarta CFR Marfă este hotărâtoare pentru România. Şi nici grija pentru viitorul lui Gruia Stoica nu mă bântuie. Însă vestea reprezintă pentru mine, simplu cetăţean, bomboana pe coliva ţării, ultima măsură a impotenţei unui guvern venit pe val şi înecat doar într-un singur an şi jumătate în propria aroganţă incompetentă. Timpul a trecut, „dreptatea până la capăt” s-a lăsat aşteptată, nimeni nu plăteşte pentru nimic, lucrurile merg în continuare prost, incompetenţa s-a încetăţenit ca politică de stat,speranţele se descos şi crapă pe la toate încheieturile.

Când se mai aude pe la colţuri şi că Remus Vulpescu, D.J.-ul falimentării previzibile a Oltchimului, ar putea fi noul ministru al Economiei, succesorul Varujanului Vosganian, chiar că îţi vine să o dai naibii de democraţie şi să pui mâna pe par!

Declaraţia de presă a presei

Ca urmare a faptului că naşul Roibu  – directorul Oltchim – mi-a plătit mie publicitate din banii destinaţi prin buget persoanelor cu handicap, eu, presa locală din Vîlcea, declar prin prezenta că sînt foarte handicapată. Aspect ce poate fi susţinut cu fermitate în faţa Inspecţiei Muncii de toţi cititorii care – prin faptul că mă mai bagă în seamă – dovedesc că sînt mai handicapaţi decît mine.

Solicit deci rampă de acces cu pantă sub 8% spre neuronul meu singuratic, în conformitate cu normativele în vigoare.

Totodată informez că  adunarea mea generală a acceptat participarea naşului Roibu la candidatura pentru funcţia de PDG a Societăţii Handicapaţilor Presari, externalizare a activităţii de preş din cadrul Combinatului Chimic Rm.Vîlcea.

Şi ce, ăia erau bani?

Împăratul chimic

În cea de-a doua jumătate a mandatului de douăzeci de ani, ca director-preşedinte al celui mai mare combinat chimic din ţară, Constantin Roibu l-a restructurat, prin externalizarea unor secţii considerate neprofitabile. Acestea au fost transformate în societăţi comerciale, acţiunile au fost împărţite între salariaţi şi Oltchim, în multe dintre aceste societăţi rezervându-şi un loc în consiliul de administraţie chiar Constantin Roibu, preşedintele şi directorul general al Oltchim. Fostele secţii nerentabile au devenit repede profitabile, dar au făcut-o şi pe spinarea Oltchim, care le-a rămas principalul partener comercial.

Cumetrii şi afilieri

Pe unele dintre ele, presa locală le-a numit „căpuşe”, subiectul ajungând şi în atenţia DNA, după ce unul dintre acţionarii minoritari i-a făcut lui Constantin Roibu plângere penală, solicitând DNA să cerceteze, printre altele, aspectele de mai sus.

Protectchim SRL, condus de Enache, supervizat de Roibu

Pe 20 decembrie 2002, decizia Oltchim SA de externalizare a secţiei de cauciucare a dat naştere unei firme a cărei cifră de afaceri este azi de ordinul zecilor de milioane de euro – SC Protectchim SRL. Firma a închiriat activele şi utilajele necesare activităţii de la SC Oltchim SA, care a devenit proprietar pe 30% din părţile sociale ale Protectchim. Restul de 70%, care erau deţinute, potrivit AVAS, de salariaţi ai Protectchim, sunt astăzi, în cea mai mare parte, în posesia lui Nicolae Enache (58,5%). 

Locotenentul multimilionar

Enache este cunoscut drept locotenentul lui Roibu şi unul dintre oamenii de mare încredere ai acestuia. Enache, ieri inginer în Oltchim SA, este astăzi multimilionar, ajungând să construiască un bloc în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea, potrivit presei locale. El este şi directorul Protectchim, iar Constantin Roibu, fostul lui şef, e membru în Consiliul de Administraţie. 

Cumul de funcţii

Cu Roibu administrator atât la Oltchim cât şi la Protectchim, cifra de afaceri a celei din urmă a crescut ca voinicul din poveste, de la 7.000.000 de lei în 2003 la peste 80.000.000 de lei, în 2008, profiturile fiind de milioane de lei anual. Protectchim are în continuare sediul pe platforma industrială a Oltchim, unde desfăşoară şi astăzi o parte din activitate. Conducerea societăţii susţine că ar fi singura firmă din România specializată în lucrări de protecţii anticorozive.

Nicolae Enache afirmă că, în perioada 2004-2009, cifra de afaceri legată de lucrările în Oltchim SA ar fi ajuns la cel mult 25% din totalul cifrei de afaceri. Cifrele anului 2010 arată însă că profiturile Protectchim depind, în continuare, de afacerile cu Oltchim. În semestrul doi, de pildă, Protectchim SRL a încasat de la Oltchim de şapte ori mai mult decât a plătit: 14, 56 de milioane lei, faţă de 1,93 milioane.

Galaxia Oltchim – Roibu la sfârşitul anului 2010

Managerul combinatului de stat, acţionar la o afacere beton

Cu SC Ciprom SRL, Roibu (proprietar pe 40% din firmă) are planuri mari – se pregăteşte să dea în funcţiune o fabrică de BCA, împreună cu „locotenentul” Nicolae Enache (26%) şi Popa Mircea. Cel din urmă ar fi, potrivit presei locale, cumnatul deputatului PSD Aurel Vlădoiu, unul dintre susţinătorii lui Roibu.

Fabrica este practic gata, iar presa locală a început să-şi pună întrebări cu privire la posibilul conflict de interese dintre calitatea de acţionar a lui Roibu la Ciprom şi cea de la Oltchim care, afirmă ziariştii, ar putea fi principalul furnizor de materie primă pentru fabrica de BCA.

Fabrica a fost construită de Protectchim SRL, firmă în care Enache este director general, Roibu administrator, iar Oltchim este încă acţionar. Pentru ridicarea fabricii de 1.833 metri pătraţi, Ciprom i-a plătit lui Protectchim circa 6 milioane de lei. Terenul a fost achiziţionat anterior de la SC Sabena SRL, firma lui Popa Mircea, al treilea acţionar. În luna decembrie, când lui Ciprom i s-a aprobat rambursare de TVA de 1,25 milioane de lei, inspectorii fiscali au menţionat şi ei că între Ciprom, Protectchim şi Sabena sunt relaţii de afiliere. 

Vopseluri „de famiglie”

Fabrica de vopseluri a Chempro Chemicals, construită în 2009, e situată pe aceeaşi stradă cu Oltchim şi aparţine unei societăţi mixte româno – spaniole. Aici îl regăsim pe Nicolae Enache, directorul de la Protectchim. El are 20% dintre acţiuni şi a fost iniţial chiar preşedintele Chempro, calitate în care a semnat, în 2006, un contract de închiriere spaţiu de birouri cu Protectchim, firmă al cărei director era tot el. Al doilea acţionar român, cu 30% din firmă, este Călin Alexandru Roibu, fiul directorului Oltchim.

„Principalii acţionari ai societăţii au creditat firma în vederea începerii procesului de producţie”, se afirmă într-un raport semnat de Enescu şi de Roibu junior. 
13 terenuri de peste 15 hectare, un apartament în Râmnicu Vâlcea de 172 mp şi bijuterii în valoare de 6.000 de euro deţine Roibu, director la Stat

Designro respiră prin plămânii Oltchim

SC Designro SA a fost înfiinţată prin externalizarea activităţii secţiei de proiectare, baza tehnico- materială fiind închiriată, potrivit AVAS, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Principalul acţionar a devenit fosta şefă a secţiei de proiectare a combinatului, Steliana Udrea (38%), alături de alţi 45 de salariaţi. Ca şi la Protectchim, Oltchim a participat cu 30% din acţiuni, drept pentru care Constantin Roibu a devenit, chiar de la început, membru în consiliul de administraţie.

La sfârşitul anului 2010, Oltchim a aprobat vânzarea tuturor acţiunilor sale către ceilalţi asociaţi. Roibu a rămas însă membru în consiliul de administraţie al societăţii, iar Oltchim a rămas partenerul exclusiv, din punct de vedere valoric, al Designro SA.

Găina cu ouă de aur

În ultimele două trimestre ale anului trecut, Oltchim a efectuat către Designro SA plăţi de 2,85 milioane de lei, cel de-al doilea partener ca importanţă, Uzinele Sodice Govora, plătind la Designro o sumă de aproape 50 de ori mai mică, mai puţin de 60 de mii de lei. Aportul Oltchim a fost însă suficient pentru ca acţionarii să-şi împartă dividende aproape la fel de mari pe cât a încasat Oltchim ca să iasă din sosocietate. 

Mentchim dă cu o mână şi ia cu două

Mentchim SA s-a înfiinţat în 2005, prin externalizarea activităţii de reparaţii şi întreţinere din combinat, de la care a închiriat utilajele şi activele necesare. Acţionari – Oltchim 25%, Lungu Veronel – 25%, restul fiind împărţit între alţi acţionari. Societatea a înregistrat pierderi însemnate în urma unor fraude cercetate de DNA – principalul acuzat fiind Vasile Şerbulescu, fost director al companiei, decedat în timpul anchetei. Roibu nu este administrator în această firmă, dar Lungu Veronel este unul dintre asociaţii lui Călin Alexandru Roibu, fiul lui Constantin Roibu. Ei au pus la cale un PUZ (Plan de urbanism zonal), care prevede construirea unui cartier în zona „Livada”, din nordul municipiului.

Mentchim a obţinut un profit net, în 2010, de 2,14 milioane de lei. Datele financiare ale celei de-a doua jumătăţi a anului trecut arată că Oltchim a fost cel mai important partener al Mentchim. Balanţa schimburilor dintre cele două societăţi este înclinată tot spre Mentchim, care a cumpărat de la Oltchim de 7 milioane de lei, dar a încasat mai mult decât dublu din vânzarea de bunuri şi servicii către aceasta – 15,5 milioane de lei. 

Restructurare sau „curăţenie”

La aproape două luni de la plângerea penală depusă la DNA, pe 29 decembrie 2010, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat propunerea lui Roibu de vânzare a tuturor acţiunilor pe care Oltchim le mai deţinea la fostele secţii. Acţiunile la Designro au fost vândute, iar acţiunile de la Protectchim, unde Enache este director şi acţionar principal, sunt scoase la licitaţie mâine, 28 iunie. Acţiunile Mentchim au fost scoase la vânzare săptămâna trecută, dar la Registrul Comerţului Oltchim figurează, în continuare, ca fiind acţionar.

REPLICĂ: „Nu sunt conflicte de interese”

Constantin Roibu ne-a declarat că nu a fost în conflict de interese cu Oltchim: „Sunt membru CA la Protectchim deoarece aceasta s-a desprins din Oltchim. Nu este niciun conflict de interese cât timp toate lucrările care se acordă Protectchimului se fac în urma analizelor de oferte. În CA la Designro sunt ca reprezentant al Oltchim, care deţine 25% in pachetul de acţiuni (Oltchim şi-a vândut toate acţiunile, dar Roibu este, în continuare, membru CA – n.r.). Toate lucrările de proiectare se acordă la Designro numai prin comparaţie de oferte. Sunt membru CA şi la Sistemplast – reprezint interesele Oltchim”.

Roibu spune că Ciprom nu va avea niciun fel de relaţii comerciale cu Oltchim şi că a cumpărat vopsele de la Chempro pe bază de analize de oferte.

(via Lumea strâmbă şi bănoasă a lui Roibu-împărat de la Oltchim – Exclusiv EVZ > EVZ.ro)

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus-o şi pe-asta!…