Publicaţia „Criterii politice” a domnului Gheorghe Smeoreanu extrage din Mircea Eliade (“Căderea în istorie”-1952) scurte fragmente care ar cam trebui să dea de gândit. Şi, eventual, de acţionat în consecinţă.
Deşi, personal, nu cred în auto-victimizarea noastră tradiţională (care numai bine nu a făcut acestei naţii!), nici în valoarea de model a „Mioriţei” (un fals asimilat, cu trecerea timpului, ca simbol al filosofiei noastre profunde) şi nici în „plânsul de milă” cu care ne place să ne răsfăţăm în faţa altora, cred că rândurile de mai jos merită o atenţie lipsită de orice prejudecată de intelectual şcolit istoriceşte pe principiul „Sunt o fată frumoasă, păcat că n-am avut noroc!”.
“Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
“(…) Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”
“Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
“Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
“Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruini și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”
“În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mănăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”
“Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”. (http://goo.gl/4y4AC2)
O umilă concluzie: dacă nu ne schimbăm modul de a ne raporta cu obiectivitate la propria şi adevărata noastră istorie, dacă nu reuşim să enunţăm limpede erorile fundamentale pe care le-am săvârşit şi momentele favorabile pe care le-am irosit de-a lungul secolelor de „rezistenţă”, ne pândeşte pericolul de a absenta iar, nemotivat, de la „masa” viitoarei civilizaţii europene.
„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)
cristian dinulescu 