La dracu’ cu sexul, mai bine alegem cu capul!

PHOTO CREDIT-TOM CASINO/STRIKEFORCENu sunt misogin. Ba chiar am fost întotdeauna convins că femeile au nenumărate calităţi în actul de conducere (şi nu numai).

Dar, cu campania asta electorală urnită greu, ca un geamantan pe care îl împingi spre uşa vagonului şi el tot vine înapoi şi îţi rupe genunchii, mă întreb cum ar fi văzută România din afară (înăuntru, desigur) cu Elena Udrea preşedinte? Dar cu Monica Macovei?

Frumoasă sau mai puţin frumoasă? Bălaie sau mai puţin bălaie, cu L’Oreal sau Wella? Cu tocuri mai înalte sau mai puţin înalte, cu Mojito, Thurley, Bonneville, Ravalle, Hinson? Cu mai mult sau mai puţin Dolce & Gabbana, Roberto Cavalli, Gianfranco Ferre, Valentino, Ermanno Scervino, Versace, Les Copains, Voyage, DKNY, Jean Paul Gaultier, Gattinoni?

Cu corupţie mai groasă sau mai subţire şi baroni mai graşi sau mai slabi?

  • „25 % din respondenții români la Eurobarometrul special din 2013 privind corupția au recunoscut că în ultimele 12 luni li se solicitase sau li se sugerase să ofere mită pentru servicii. Acest procent ocupă a doua poziție printre cele mai mari din UE, în comparație cu o medie a UE de 4 %” (Raport privind corupția din UE, 2014)

La dracu’ cu sexul, mai bine alegem cu capul!…