RE (4):

To: Post by eMail WordPress

Fw (5): arh.Cristian Dinulescu

• http://szkolapmk.pl/ouwjmd.php?9c99u

Fascinația romanului în fața escrocilor

Bun! Şi atât de evident, încât te întrebi cui foloseşte…

Politica ta

Vali Petcu l-a prins pe Sima Cristian cu o minciunica si omul din Elvetia, sensibil, a simtit nevoia sa explice printr-o reactie cel putin amuzanta : lasa bai , nu mai vorbi ca stiu eu cum ai luat  un plic cu 2000 de la Vintu. Intre noi fie vorba, daca tot nu are memoria cifrelor, brokerul-escroc autoexilat putea sa scrie si el un 5000 acolo, ca sa fie masa bogata.
In fine, plecand de la snoava asta, hai sa ne gandim cati escroci, unii deja condamnati, bat campii uneori zilnic despre cate luna si in stele, de la analize politice sau scenarii cu spioni pana la povesti nemuritoare autobiografice  : Voiculescu, S.O.Vintu, S.R.Stanescu, Udrea Elena si lista ramane deschisa. Ce  mai poate reabilita credibilitatea acestor oameni, de ce mai pune destula lume botul la gogoritele lor ?
Cred ca e vorba despre fascinatia romanului in fata escrocului.
„Uite al dracu’ X cum s-a descurcat si i-a…

Vezi articolul original 140 de cuvinte mai mult

Despre demnitate şi orgoliu

Lorena Lupu, o fată cu (multă) minte! Mulţumesc!

Dragoste la prima cafteală

E surprinzător cât de multă lume confundă aceşti doi termeni şi cât de greu intuiesc oamenii nuanţa care le diferenţiază.
Tocmai de aceea, o să încerc să punctez câteva aspecte.

Demnitatea presupune să îţi cunoşti propria valoare şi să refuzi compromisuri degradante.
Orgoliul presupune să nu fii foarte sigur de propria valoare şi să refuzi tot ce mişcă, iar dacă nu mişcă, să-i dai un ghiont.

Demnitatea presupune să nu te mulţumeşti cu puţin, pentru că ştii că poţi face lucruri frumoase cu mai mult.
Orgoliul presupune să nu te mulţumeşti cu puţin, doar ca să dai peste nas cuiva.

Demnitatea e într-o perpetuă concurenţă cu sine, căutând să se perfecţioneze.
Orgoliul e obsesia concurenţei cu alţii, chiar în domenii în care orgoliosul e puţă de furnică iar celălalt îl ia din avion.

Demnitatea e generoasă.
Orgoliul e hrăpăreţ.

Demnitatea înseamnă să ştii să laşi de la tine, când omul…

Vezi articolul original 122 de cuvinte mai mult

Red City Hall

On the Road

One of my favorite buildings I’ve seen so far is the Berlin City Hall, also known as Rotes Rathaus or Red City Hall. Unfortunately, I didn’t get to see the interior, but the facade is quite stunning.

Vezi articolul original

Viol în grup

Vă mai amintiţi de bancul cu tipa revoltată că a fost violată dar care se mai duce şi mâine?

Dacă mă uit numai la numărul cetăţenilor care au participat la dezbaterea bugetului local, ca şi la alte dezbateri care ar trebui să le stârnească interesul, îmi dau seama cât de mult seamănă Râmnicul cu sărmana messalină de mai sus. Violat în grup de atâtea ori, nerăbdător să mai stea o tură.

Dacă primul viol în grup s-a desfăşurat, cu surle şi trâmbiţe, odată cu amplasarea platformei chimice chiar peste gardul târgului liniştit de altădată, al doilea, cel mai sângeros, s-a comis prin demolarea construcţiilor vechi. De-a valma, rând pe rând sau toate grămadă.

Au urmat altele, mai mari sau mai mici. De la amplasarea alandala a unor clădiri care s-ar fi dorit reprezentative, pe baza repetatului argument al terenului „liber”, până la investiţii pe cât de costisitoare, pe atât de inutile.

Trebuie să mai spunem cu sfială că la aceste violuri de pe urmă a contribuit oleacă şi Uniunea Europeană. Care ne-a dat bani dar nu şi înţelepciunea de a-i cheltui.

Tânăra din poveste avea libertatea să renunţe şi să meargă la un suc.

Râmnicul nu are opţiunea asta. El îşi pregăteşte viitorul prin vocea locuitorilor lui. Iar aceştia vor avea oraşul pe care îl merită.

Pesimism pentru noi toţi, de la Andrei Pleşu

Câteva vorbe, da’vorbe, dintr-un articol al lui Andrei Pleşu („Pesimism”), publicat în Dilema Veche (http://goo.gl/t4ufLJ):

„La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica – milenară – a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă. Nu e vorba de accidente, de „din cînd în cînd“-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente dezagreabil. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dîrz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă. NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească. Degeaba. Apa trece, pietrele rămîn, avem şapte vieţi în pieptul de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă. Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sînt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decît caimacul de primă instanţă. În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră.

Străzile vor rămîne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii – profesionişti sau amatori – vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte. Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău, şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zîmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. „Relaţiile“, pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi cîinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gîndi strict la găştile de partid şi la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proastă creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi, iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb, icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipaturi. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.”

Doar un comentariu

Societatea e ca o sită: cerne în permanenţă. Unele lucruri le reţine, altele îi scapă.

Dar când e vorba de sume foarte mari, imense, când e vorba de economia unei ţări care a fost pur şi simplu zdrobită de aceşti hoţi, nu se poate să se acorde prescriere.

Legea ar trebui sa nuanţeze. Nu mai zic că, prin funcţiile pe care le-au deţinut, mulţi ar trebui acuzaţi de subminarea economiei româneşti şi, până la urmă, de înaltă trădare de ţară.

Nu poţi negocia industria, solul şi subsolul ţării în avantajul tău şi al găştii din care faci parte şi apoi să vină cineva şi, senin, să ne anunţe că s-a prescris.

Tocmai s-a anunţat că Vosganian a scăpat de DNA. Cât o mai freacă prin parlament, se va prescrie şi asta?

Apel pentru protejarea unei specii amenințate: babele cârcotașe

Eu sunt o babă pursânge. Că moş nu pot să zic! Şi (mişto zis!) „fac apel la populația de idioți a lumii să se accepte așa cum e și să nu mai încerce să mimeze inteligența”.

Surorile Marx

Oamenilor,

Iau o pauză de la luat o pauză de cafea pe terasă ca să vă zic că am ajuns la o concluzie. Viața noastră, a babelor cârcotașe și cu relativ toți neuronii la locul lor și puși pe treabă, este mult mai grea decât trebuie să fie. Da’ mult, nu așa.

Să vă explic cam cum se desfășoară, cu variațiuni minore, viața unei babe cârcotașe, specie pe care o reprezentăm de mulți ani cu mândrie și obiecte contondente.

Baba cârcotașă poate avea un job normal, cu program fix, ședințe și proiecte și deadline-uri, sau poate avea un program plin de imaginație și draci, în care lucrează mereu la cel puțin trei chestii diferite în același timp, dar nu se face că lucrează la nici una, are o mică plantație de cafea în Brazilia din motive de rentabilitate și ore de lucru care nu există, pentru că toate orele și zilele au…

Vezi articolul original 1.032 de cuvinte mai mult

BOULANGERIE: „În tot mai multe redacţii de ziare şi televiziuni se vor vinde merdenele!”

Aşa să ne ajute Dumnezeu!