Cu câţiva ani în urmă, întrebat despre politica concertată de „îndobitocire a populaţiei prin mass-media”, Romulus Vulpescu expunea neputincioasa îngrijorare a intelectualului adevărat.
„Vorba lui Caragiale: «Am o bănuială proastă!». Şi anume: e un mod de imbecilizare care convine. Pentru că e mult mai uşor de condus nişte proşti decât nişte deştepţi cu mintea vie. Lasă-i să se uite la programe proaste, să citească literatură de trei lulele, să asculte muzica pe care ţi-o pune taximetristul.”
Iar la televizor…
„Sâni supradimensionaţi, buze umflate de acid hialuronic sau de vreun interlop, prostituate de pe centuri reale sau virtuale, ascunse sub fustiţe de asistente tv, fotbalişti care după două luni de Italia nu mai ştiu româneşte (oare au ştiut vreodată?). O lume de plastic şi de mucava. Cu ei ce ne facem, că-s peste tot, unde schimbi canalul, sunt tot ei: pestriţele, botezaţii, gureşoaiele, crudele, păsărinele, senzualele, brăilencele, buruienile… Iacă ce bine le vin substantivele comune… Toţi şi toate pe post de modele. Nu mai sunt modele adevărate sau modelele adevărate (şi nu mă refer la manechine) nu mai au loc de bianci şi de vârci?”
(Sursa: Interviu cu Romulus Vulpescu, în „Ceaşca de cultură” – http://goo.gl/kEIVtE)
cristian dinulescu 