„Au fost odată doi crai: unul se cheamă Olea şi altul Basarab. Aceşti doi crai nu se puteau înţelege între ei unde să aşeze oraşul Râmnic. Din ceartă s-au luat la bătaie. Olea îşi avea cetatea sa lângă Malul AIb, iară Basarab îşi avea pe a sa pe dealul Cetăţuiei. După ce-şi clădiră ei cetăţi trainice şi mari puseră fiecare înaintea cetăţii lui câte un semn; şi era învoiala că cui îi va cădea semnul jos, acela va fi învins şi oraşul nu se mai face în partea lui. Începu deci lupta între aceşti doi crai, care erau şi fraţi.”
(De-a stânga Oltului, înspre satul Fedeleşoiu, se întinde de-a lungul râului un lanţ de dealuri împădurite. La poalele dealului numit Punctul Cornet, pe o pantă dulce, se văd nişte ruini de zidiri pe o întindere cam de trei sferturi de pogon. Poporul numeşte locul acesta cu ruine Cetatea lui Olea.
În partea de nord, chiar dintre ruine, se ridică aproape perpendicular un vârf de deal care domină împrejurimile şi de unde se vede ca într-o căldare toată lunca Oltului, de la Curmătura Troianului şi până la Curmătura dinspre nord de la Gura-Văii. Acest vârf se cheamă Piscul lui Olea. Dacă din acest pisc mai mergi pe sprânceana dealurilor împădurite, vreo zece minute, întâlneşti în cale alte ruini şi urme de zgură şi se zice la Via Lipovanului. După alte vreo douăzeci de minute, tot spre nord mergând, ajungi deasupra Malului Alb. Aici, într-o spărtură, unde odată trebuie să fi fost uşă, intri într-o subterană săpată în calcarul dealului. Această subterană despărţită în două părţi printr-un perete tăiat tot în calcar, formează două încăperi cam de câte doi metri şi ceva fiecare, de înalte şi de largi. Acestei peşteri poporul îi zice Bisericuţa lui Olea.
Odată, pereţii subterani trebuie să fi fost bine neteziţi, ba se pare că pe unele locuri păstrau şi oarecari inscripţii; acum însă totul este scobit şi stricat de căutătorii de comori şi de păstori. Abia ici şi colo se mai păstrează petece din vechiul perete lustruit. Pe costişa dealurilor pe sub care pe vremuri pare să fi curs Oltul a fost săpat în calcar un drum ce trecea pe lângă aceste vechi locuinţe omeneşti. Pe la peşteră, unde terenul calcaros a fost mai tare, se cunoaşte bine dâra vechiului drum, pe o distanţă de vreo 200 metri.
Poporul spune că aici, în părţile acestea, cădeau curţile lui Olea, de care spun legendele şi că pe aici se întindeau moşiile lui. Cine va fi fost şi când va fi trăit acest senior românesc nu se poate şti. De s-ar face săpături prin ruini, peste cari zac copaci uriaşi, poate s-ar afla ceva.)
„Unde se crede să fi locuit Olea sau Basarab, rivalul lui Olea, nu se mai cunosc urmele. Probabil că pe ruinele vechii cetăţi s-au ridicat mai târziu biserica Cetăţuia, care e aşezată chiar în dreptul ruinelor Cetăţii lui Olea.”
„Olea şi Basarab mai târziu se apucară iară de luptă. Basarab, când a dat cu tunul, a dat jos de trei ori semnul lui Olea, aşa că Olea a fost bătut şi oraşul s-a clădit în partea lui Basarab, că el fusese biruitorul.”
(Sursa: „Legende Populare Româneşti”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990.)
cristian dinulescu 
