Plastică

Artiştii. Coborâţi de pe simeze,
cu ciuf, cu bărbi, cu gânduri covăsite,
energizează taine desluşite
deja, apropriindu-şi ipoteze

ce-au fost demult pe-aiurea altoite.
Desfac vechi prihănite metereze
obliterate-n ochii de fofeze
ce îi privesc, cu minţile sucite.

Sărbătoresc orice, oricum, oricare
prilej de impostură şi perdafuri.
Şampania-i trezită de căldură,

bolborosind idei… Pişcotul tare
îi poartă dezinvolt spre cenotafuri
visate. Onorantă-adunătură!

Madrigal ‘73

Nebuno, m-ai terminat
cu genunchii tăi rotunzi şi sprinţari
arătaţi pe sub mini, doi nenufari,
şi cu decolteul m-ai tot agresat
de la Cocoşul de Aur până la Podul Vinerii Mari.

De la Motel se auzeau ritmuri mişto de tobă
rostogolindu-se la vale, peste noi amândoi, grele.
În pantalonii mei evazaţi, din piele,
ţopăiam pe lângă tine fără o vorbă
strângând în mâini punga cu dalbe floricele.

Adulmecam parfumul tău dulceag de maşinuţă
zgornit din guleraşu-ţi de dantelă.
Pâinea se terminase pe cartelă.
Mă terminaseşi deja: eram o maimuţă
care juca, pe muzica ta, o tarantelă.

Se-ntuneca deja peste balivernele tale.
Podul ăla de fier tremura în ceaţă şi venea spre noi
iar miliţienii ieşeau deja în tura de noapte, doi câte doi.
Se închideau cu zgomot sec uşile la locale
dar eu nu aveam ochi decât pentru umerii tăi goi.

Ne-am despărţit la pod. Dar tot mai ascult,
cu o eliberatoare şi naşparlie detaşare,
înnodând ţigare de ţigare
(chibriturile mi se terminaseră de mult),
prostioarele tale, ciripite fără încetare.

Nebuno, ai reuşit să mă scoţi din local
doar cu fizicul tău. Lăsasem în urmă doi lăutari
la Cocoşul de Aur şi, până la Podul Vinerii Mari,
mi-ai stricat liniştea cu părul tău strâns în coadă de cal,
cu decolteul adânc şi cu genunchii sprinţari.

Vară întârziată

Nu e deloc pe placul nostru vara
aceasta, între ploi şi nori tocmită.
Livada tot cu flori e-împodobită
şi nu se lasă dusă primăvara.

E totul acuarelă scorojită
pe o petală albă. Sayonara!
S-a răsturnat pe creste călimara
iar ploaia nu se-opreşte, migălită.

Pe masa tapetată cu nimicuri
doi purici şchiopi îşi joacă tarantela.
Ascuns sub pelerina în carouri,

un Utamaro plânge printre picuri.
Bacovia-şi deschide larg umbrela
şi Ţărnea se piteşte după nouri…