Nici la şpagă nu suntem în frunte?

spaga

Potrivit calculelor realizate de platforma piatadespaga.ro (http://www.piatadespaga.ro),  valoarea medie a şpăgii plătite de un român este de 206 euro. Adică aşa, rotunjit, vreo 1000 lei noi, adică vreo zece milioane d’ăia vechi. Pe lună ar veni doar 16 euro amărâţi!

Interesantă este şi forma sub care românul achită şpaga. De un parexamplu:

Şpagă dată în: 29.03.2013, Ştefăneşti, jud. Botoşani
Domeniul: Servicii / Utilităţi publice
Instituţia: Primăria Ştefăneşti , Funcţia: Secretar
Valoare şpagă: 1000 RON Forma şpăgii: un porc
Şpagă pentru: documente

Cam în aceeaşi ordine de idei, conform unui aşa-numit indice de percepţie a corupţiei realizat în 2012 de Transparency International, România este văzută de locuitorii ei drept una din cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană. Asta demult nu ne mai dă de gândit, ne-am învăţat! Dar acelaşi barometru ne arată că şi în acest domeniu suntem depăşiţi. De cine? De Bulgaria, Italia şi Grecia.

Sunt dezamăgit. Păi, nici măcar la şpagă nu putem să ne băgăm şi noi mai în faţă?!

Reclame

Mercurial inutil

Bribespot (http://www.bribespot.com/) este un serviciu Web, aplicaţie pentru dispozitive Android prin intermediul căreia poţi raporta locaţiile vizitate în care ai fost pus în situaţia de a da şpagă. Harta generată prin contribuţia utilizatorilor te poate ajuta să vezi unde sunt locaţiile în care s-a dat mită recent, cât au fost nevoiţi să plătească cei implicaţi şi de ce. Din cazurile raportate în mod anonim de utilizatorii aplicaţiei Bribespot poţi afla care sunt regiunile unde se ia mită şi sumele de bani pe care ar fi bine sa le pui de-o parte pentru a nu cădea victimă unui poliţist prea zelos, cadru medical indiferent faţă de suferinţa oamenilor pe care ar trebui să-i îngrijească sau pentru a cumpăra bunăvoinţa funcţionarului unei instituţii.

La prima vedere pare interesant şi util: nu mai ai îndoieli cît să dai la poliţie, cît să dai la medic, cît să dai la ghişeu ş.a.m.d.

Dar să nu ne bucurăm! În scurt timp orice şpăgar preocupat de bunul mers al afacerii (lui) poate să acceseze serviciul ăsta! Inventează un eveniment din domeniul propriu de activitate, trece o sumă de două ori mai mare (ca mită) şi astfel îşi creşte singur cota…

Şi noi ce facem? Rămînem mai departe în ceaţă, fără să mai ştim limpede cît şi cui să mai dăm… Pînă cînd?…


Informaţie gratis…

(evz.ro)

Cu cîteva zile în urmă, de la un tocşou cu audienţă am aflat o informaţie de un mare interes. Şi s-ar putea să cam folosească…

În ultima perioadă, în România cea nouă, comisionul (bacşişul, şpaga, şperţul, mita, ruşfetul, sfănţuiala, parandărăt) care se furnizează (cui trebuie) pentru cîştigarea licitaţiilor din bani publici a crescut de la doar 10-15% pînă la 40%. Bani negri rău!