Râmniceni, dormiţi mai departe: coliva e gata!

Astăzi încep, oficial, lucrările la „Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”. Adică la masacrarea centrului. Ce se întâmplă azi este în acelaşi timp serbarea care marchează, o dată în plus, victoria prostiei indolente (interesate sau nu?) asupra bunului-simţ elementar.

Coliva e gata, colacii sunt pe masă, sticla cu vin prost a fost aşezată la căpătâiul defunctului. Corul de bocitoare tocmite se înşiră şi dau pe afară de durere. Mai lipseşte numai dricul cu cai mascaţi şi inevitabilul sobor de preoţi.

Cu marmură şi pietre scumpe de-ar fi placată, hidoasa piscină fără apă va sluţi cu nesimţire centrul Râmnicului şi va marca peste ani această perioadă. La fel cum demolările isterice care au schilodit iremediabil istoria locului rămân reperele anilor ’70-’80.

Lucrările care încep azi vor dărui centrului duhoarea respingătoare a betonului încins de soare, delta băltoacelor rămase după ploile de vară, plictisul suprafeţelor aride, lipsite de semnificaţie. La care se va adăuga, fără doar şi poate, imaginea dughenelor ce nu vor întârzia să apară pe noua suprafaţă plană, tocmai bună pentru un gheşeft bazat pe bere, mici şi manele.

Acceptând autosuficienţa şi superficialitatea inculturii şi copierea inabilă a pieţelor transilvane (care aparţin unei alte istorii), suntem condamnaţi să mestecăm borhotul servit cu de-a sila, ca „mare realizare”, de briganzii şi şmecherii pe care acest loc îi duce în spate. Şi de care nu putem sau nu vrem să ne eliberăm. Deocamdată.

În definitiv, fiecare oraş se croieşte după chipul şi asemănarea locuitorilor lui. Sau a cetăţenilor lui, ceea ce nu-i acelaşi lucru!

Suntem proşti? Suntem inerţi? Sau şi una şi alta?

Avem şi noi, românii, motive de optimism!

 

Oamenii devin din ce în ce mai proşti.

Această afirmaţie a apărut într-un articol din New Scientist, unde se consideră că există o scădere a coeficientului de  inteligenţă în ţări dezvoltate, precum Regatul Unit, Australia şi Olanda.

Sigur, nu e cazul nostru, ceea ce ne permite să sperăm! În ciuda lui Axinte (pentru cine cunoaşte).

Deşi dezbaterile din trecut aveau ca temă principală faptul că nivelul de inteligenţă reprezintă o caracteristică ce nu poate fi schimbată, se pare că există cercetări recente ce demonstrează contrariul. (Atenţie, aici e-aici!)

(http://www.scientia.ro/stiri-stiinta/91-psihologie-creier/6527-coeficientul-tau-de-inteligenta-nu-este-fix.html)