Arhitectura de calitate, un ţărm prea îndepărtat de România

casa-locoRepartizat de ceva vreme în loja seniorilor, adică în aceea din care se percepe mai bine scena prea-plină pe care tinerii confraţi într-ale meseriei, într-un decor flendurit de sărăcie şi incultură agresivă, se zbat să supravieţuiască cotrobăind febril după demnitatea unei profesii nemilos violate, încerc să mă lepăd de sastiseala acumulată de-a lungul anilor şi să apreciez obiectiv orice demers curajos, în speranţa că încă mai există şanse ca ARHITECTURA să revină la valorile pierdute.

Din nefericire, mai e mult până departe! Pentru că:

  • Într-o ţară tot mai săracă şi mai sărăcită nu se poate face arhitectură de calitate.
  • Într-o ţară cu o cultură tot mai precară nu se poate face arhitectură de calitate.
  • Într-o ţară în care „comisionul” este criteriul principal de obţinere a unei comenzi de proiectare (în dauna competenţelor şi a unei concurenţe loiale) nu se poate face arhitectură de calitate.
  • Într-o ţară în care criteriul de aprecierea a unei licitaţii de proiectare este, în majoritatea cazurilor, „preţul cel mai scăzut” nu se poate face arhitectură de calitate.
  • În sfârşit, într-o ţară în care postmodernismul (fumat, de altfel, prin alte locuri) a adus o singură libertate, aceea că se poate justifica cu aplomb orice aberaţie arhitecturală, nu putem ridica pretenţii la o arhitectură de calitate. În România, postmodernismul a venit prea târziu iar democraţia prea devreme, ambele găsindu-ne ciufuliţi şi cu casa nemăturată!
Reclame

Cui îi e frică de arhitecţi?

Nu sunt comozi pentru nimeni, uneori nici macar pentru clientii lor (in special atunci cand vine si momentul facturilor achitate), dar cu atat mai mult pentru constructorii si lucratorii care, cand le aud numele, incep parca sa se irite. Asta nu ar fi nimic, dar lucrurile merg si mai departe. Ca breasla,  cel mai adesea arhitectii sunt un spin si in ochii autoritatilor (si stiti si voi de ce), lucru care ii face atat pe plan scoial cat si profesional un fel de indivizi unicat. Un arhitect este un ideal profesional, toti au nevoie de el, dar multi si-ar dori sa nu fie nevoie sa-l intalneasca.

Cui ii e frica de arhitecti?

Cu toate acestea, tema  zilei de astazi nu este atat meseria de arhitect, cat ideea profesionalismului. Mai precis, al lipsei lui. Sub imperiul ultimilor ani, se pare ca superficialitatea si lipsa rabdarii de a invata si intelege lucruri complexe devine tendinta nationala. Pe unde ma invart, in orice domeniu, vad din ce in ce mai multi oameni care invata prea putin, fac lucrurile in graba, au senzatia ca se pricep la de toate si indeosebi la domenii pe care nu s-au specializat niciodata.

Ati putea spune ca e o tendinta a noilor generatii, tinerii au talentul asta, de a nu se mai crampona de scoala facuta si de a ramane deschisi catre vocatia vietii…. Ati mai putea spune ca, din cazua crizei, suntem siliti sa facem economii la de toate si sa punem un singur om sa faca trei slujbe deodata. E un lucru bun… atata timp cat ce? Avem multe vorbe populare, printre care aceea ca “nu se pot arde etapele” si ca “suntem prea sarcai ca sa cumparam ieftin”. Sunt de acord cu ele. Si mai cred  ca oricum vocatiile inseamna pasiune de o viata intreaga. Inseamna invatare si exersare continua a cunostintelor si abilitatilor. Ani de zile dedicati unui domeniu, nu cateva luni de exercitiu sau ucenicie. Iar intr-o lume in care chiar profesorii si maestrii sunt demodati, cum putem spera sa invatam sa devenim maestri la randul nostru?

Arhitectii au o meserie frumoasa aparent, dar putini sunt de acord si cu rolul lor prea putin comod de coordonatori de santier…. De oameni cu drept de semnatura si cu drept de corijare a celor ce nu au cunostinte de urbanism, de planificare, de proiectare. Arhitectul nu este doar creatorul unui proiect frumos, cu care apoi nu mai are de-a face. E responsabil, impreuna cu toti cei implicati intr-un proiect, dar deasupra lor, de stricta respectare a planului initial. Iar devierile de la acesta, indiferent la deciza cui, implica alte si alte reparatii si intrazieri. Asa se ajunge la ceea ce unii numesc “lupte de santier” inerente.

Asadar, cine se teme de arhitecti? Cine se teme de interventii din afara? Cine se teme de reguli si planuri stricte? Cine se teme de profesionisti? Uneori neplacerea de a lucra cu un om nu are nimic de-a face cu omul in sine, ci cu propriile temeri si restrictii, poate limite financiare, dar niciodata profesionalismul nu ar trebui sa fie combataut.  Lectia colaborarii e greu de invatat intr-o serie de domenii si cu atat mai mult aici.

Constructorul e invatat sa lucreze cu clienti, dar sa nu se supuna acestora, iar de aceea nici cu arhitectul nu are o relatie prea buna. Nu rareori am intalnit sefi de santier si ingineri sefi carora le era dificil sa se supuna unui arhitect sau sa dialogheze cu acesta, sa ii explice ce se poate si ce nu se poate face, din perspectiva lui. Am auzit de o serie de relatii dificile intre unii si altii, iar exceptiile, destul de rare, nu au facut decat sa imi confirme regula. Aparent inflexibil, arhitectul stie insa prea multe ca sa permita si sa isi permita derapaje de la proiectul initial. De aici si inflexibilitatea sa.

Cat despre relatia cu reprezentantii autoritatilor… povestea e si mai complicata de atat. Regulile urbanismului, constructive, de estetica si valoare arhitecturala sunt adesea incalcate pentru ca miza prioritara este obtinerea unor costuri mai bune ori terminarea mai rapida a unui proiect, utilizarea unor anumite materiale… sau, da, chiar eludarea legii. Dar cine are mai multe de comentat si o vedere mai apropiata de subiect este liber sa comenteze la acest articol. Din punctul meu de vedere, e bine doar ca semnatura unui arhitect mai vine inca (spre binele si al capului nostru, care nu are nevoie de acoperisuri cazute pe el) cu scoala si experienta de arhitect in spate. Sa-i dam deci Cezarului ce este al Cezarului si, chiar daca nu ne convine intotdeauna, sa recunoastem. Arhitectul ramane capul intregii societati actuale. Noi, restul, reprezentam coloana vertebrala, inima, muschii, sistemul circulator…

Editorial de Alina Miron,publicat de SPATIUL CONSTRUIT la 24.09.2013 (http://www.spatiulconstruit.ro/articol/cui-ii-e-frica-de-arhitecti-object_id=14805#form-forum)