Trafic

„Sigur nu e o conferinţă despre biciclete?”, mă întreabă Matei, un amic arhitect care venise până acolo dând la pedale. Nu era despre biciclete, ci despre viaţa între clădiri şi utilizările spaţiului public, cu prilejul lansării cărţii cu acelaşi nume a arhitectului danez Jan Gehl, editată de igloomedia. (…)

La finalul anilor 60 automobilele au invadat oraşele lumii dezvoltate, iar de atunci oamenii au făcut tot ce le-a stat în putinţă să le facă loc. Au apărut inginerii de trafic, care, cu multă pricepere, au reuşit să facă maşinile fericite.„La voi invazia a avut loc în urmă cu 20 de ani, însă trebuie să remarc că oamenii fac tot posibilul să-şi facă maşinile fericite, să le facă mai mult loc. E ca şi cum, cu cât avem mai multe maşini, cu atât suntem mai fericiţi,” explic Gehl. „Însă filozofia datează de pe vreme petrolului ieftin, care, apropo, nu o să mai vină niciodată!”

Capacitatea oraşului de a prelua un număr cât mai mare de automobile, fie cu ajutorul mai multor benzi de circulaţie, fie prin pasaje superioare sau prin transformarea diferitelor spaţii în parcări, este un ţel spre care tinde orice primar. Peste tot în lume există statistici cu privire la trafic. Câte maşini se duc în direcţia aia, câte în cealaltă. Dar există foarte puţine statistici despre cum folosesc oamenii oraşul, câţi traversează o anumită stradă şi cât timp petrec în diferite locuri. Traficul este foarte bine reprezentat în orice planificare urbană, nu însă şi oamenii sau comportamentul lor în oraş.

via Bucureşti, oraşul ostil – unde ar fi trebuit să fie Sorin Oprescu pe 8 iunie | Romania Libera.

Reclame