Pe înserat, adică tocmai atunci când întreaga natură îşi ia rămas-bun de la radiaţia electromagnetică a cărei frecvenţă şi intensitate produc omului obişnuit cunoscuta senzaţie vizuală, un coclender cu fes de lână tras pe urechi şi pantaloni de trening peticiţi, aşezat pe banca îngustă din faţa porţii, se spală pe picioare într-un lighean smălţuit (peste tot) dar ruginit (pe ici pe colo).
– Fă Giulietoooo!!!… Hai-cu-prosopul-ăla-că-l-uitai-pe-televizor-fir-ar-mă-sa-dracului!
O frunză de nuc ameţită de vânt cade în apa din lighean împrăştiind valuri mici şi delicate care mângâie gleznele zbârcite ale coclenderului…
cristian dinulescu 