Rîmnicul şi Isisul

„Omul de afaceri Nicolae Sofianu a promis că în curtea Centrului Expoziţional Troianu, sculptorul Paul Popescu va construi cea mai mare statuie a zeiţei egiptene Isis din Europa, care va avea în jur de 14 metri. Sculptura va fi amplasată în curtea Centrului, unde mai există, din câte am aflat, o replică mai mică a zeiţei, care atinge un metru. Desăvârşirea operei de artă va dura peste trei ani şi se anunţă a fi un produs artistic spectaculos. (…) Originile zeiței Isis sunt necunoscute, deși se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeități egiptene, Isis nu are un cult centralizat într-o zonă anume.” (via Nicolae Sofianu va avea cea mai înaltă Isis din Europa | Vocea Valcii – 6 octombrie 2011)

Nu mă lăsaţi! Ciupiţi-mă, călcaţi-mă pe pantof sau daţi-mi o castană, ca să mă trezesc!

La început am crezut că nu citesc eu bine: poate că nu este vorba de Isis, ci de Ibis sau Isus… Ceea ce tot ar fi comportat discuţii dar, oricum, s-ar fi plecat de la o temă cît de cît logică. Recitind am înţeles însă că tocmai zeiţa egipteană este subiectul unui nou monument ce va apărea peste trei ani în Rîmnicul Vîlcea!

Pe lîngă „Piramidele” de pe Valea Stăncioiului (monumente ale naturii aflate la cîţiva kilometri, în cartierul Goranu), Isis îşi găseşte locul meritat în Rîmnicul Vîlcea… Iar în compania „monumentelor” pietroase, incitante şi diforme din mai toate giratoriile oraşului, ideea apariţiei unei statui cu asemenea subiect nu ne mai miră. Doar ne stupefiază. În sfîrşit, Rîmnicul îşi va găsi identitatea: statuia unei zeiţe egiptene la Rîureni! Vorba lui Bulă: „Asta ne mai lipsea!” Adio Statuia Independenţei, adio Parcul Zăvoi, adio Mircea cel Bătrîn! Dragă Isis, bine ai venit!

Fac precizarea că nu am nimic personal nici cu Egiptul, nici cu Mubarak, nici cu Delta Nilului, nici cu Isis. Îmi pun doar o singură întrebare: cum funcţionează gîndirea cuiva care se hotărăşte dintr-odată să ridice un monument închinat unei zeităţi egiptene într-o vatră de istorie a României? Răspunsul poate fi găsit doar în dorinţa obsesivă a cuiva de a deveni un Mecena local. Dorinţă care unora ne poate îmbîrliga cărările minţii.

Domnule Sofianu, arta de a face bani este doar o expresie. Ea nu aşează în niciun caz mercantilismul, dorinţa de a face bani, afacerile (mai mult sau mai puţin curate) în rîndul artelor frumoase. Vă amintiţi de unul dintre miliardarii de carton apăruţi după 89 care şi-a construit un turn Eiffel şi un Dallas pe terenurile Bărăganului proprietate personală, încîntat de realizare? O fi vreo diferenţă? Om fi mers noi înainte, măcar în acest domeniu, în aceşti ultimi 20 de ani?

Eu tot mai nădăjduiesc că totul este o glumă sau o informaţie falsă. Vă rog, spuneţi-mi că-i aşa! Pentru că nu este vorba numai despre cîţiva pitici de grădină pe care domnul Sofianu ar putea să şi-i împrăştie peste tot în curtea casei, după voia, banii şi muşchii domniei sale!

PS – În altă ordine de idei şi pentru cine nu realizează amploarea monumentului, fac precizarea că un bloc cu patru etaje are doar 11 metri, cu vreo trei metri mai mic deci Isis-ul preconizat! Oare nu cumva o fi nevoie şi de o autorizaţie de construcţie bazată pe un studiu de amplasament pentru o construcţie de asemenea dimensiuni? Sau chiar de un aviz al Ministerului Culturii?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s